Volumul contractelor de leasing ale Immorent a scazut cu 20% in 2008

Finante Banci

26.06.2009 - Business Standard

Compania Immorent Romania, divizia locala de leasing imobiliar a grupului austriac Erste Bank, a incheiat anul trecut cu un portofoliu de 218 contracte in valoare de peste 78 mil. euro, din care 29,3 mil. euro din contracte semnate in 2008, potrivit raportului financiar al companiei.

Immorent a realizat anul trecut o cifra de afaceri de circa 50 mil. euro, nivel similar cu acela din 2007. Volumul contractelor noi de leasing imobiliar a fost de 29,3 milioane de euro, in scadere fata de 2007, cand acesta a fost de 36,7 milioane de euro.

“Nevoia unui fond imobiliar modern, in toate ariile de interes, de la birouri si pana la spatii industriale, este reala in Romania, iar Immorent doreste sa fie un partener strategic al companiilor care doresc sa achizitioneze, dezvolte sau sa isi refinanteze proprietati imobiliare. In anul 2009, ne propunem sa promovam produsul de sale&leaseback, care permite companiilor sa isi converteasca activele imobilizate in numerarul necesar acum mai mult ca oricand activitatii firmei”, a declarat Bogdan Cernescu, director general al Immorent Romania.

Pe fondul unei cresteri substantiale a volumului de contracte noi, de la 6,6 milioane de euro in 2006, la 16,3 milioane de euro in 2007, anul trecut volumul bunurilor finantate a atins 19,4 milioane de euro. Immorent Romania a finantat o serie de proiecte de investitii in sectoare precum industria tipografica si agricultura. In 2008, compania a organizat o competitie internationala de arhitectura, pentru proiectul Smart City.

Proiectul va fi dezvoltat alaturi de Grupul Rompetrol si familia Patriciu, in Nordul Bucurestiului si va avea o suprafata construita de 150.000 mp, fiind dezvoltat pe un teren de 4,4 hectare. Din suprafata totala a proiectului, 30% va fi ocupata de spatii de birouri si restul de locuinte. Investitia necesara proiectului, incluzand si valoarea terenului, este de 300 mil. euro, iar finantarea va fi asigurata de grupul Erste. Lucrarile la proiect urmeaza sa se desfasoare pe o perioada de sapte ani.

“In luna iulie vom definitiva conceptul arhitectural al proiectului, urmand ca anul viitor sa incepem constructia sa”, a mentionat Cernescu. Immorent a achizitionat anul trecut un teren de 4 ha in Oradea, pe care intentioneaza sa dezvolte un centru comercial de tip retail park. “Este un concept care a prins foarte bine in Europa Centrala si de Est, pentru ca se adreseaza cumparatorului cu venituri medii, oferind un mix de produse interesant intr-o locatie convenabila”, a spus oficialul companiei.

Serviciile de constructii au fost infiintate ca linie de activitate de sine statatoare in cadrul Immorent Romania. Compania si-a asigurat venituri in jur de 0,9 milioane de euro, in 2008, din servicii precum evaluarile de proprietati sau monitorizarile si supervizarile de proiecte finantate sau dezvoltate de Immorent si Erste Group, respectiv Sparkassen Immobillien AG. Principalii competitori ai companiei pe piata locala de dezvoltare imobiliara sunt Premiumred, divizia imobiliara a grupului financiar Volksbank, Raiffeisen Evolution, divizia de dezvoltare imobiliara a austriecilor de la Raiffeisen si Tiriac Imobiliare.