Videanu: Contractul pentru proiectul Esplanada va fi semnat in cateva saptamani

Constructii , PROIECTE / DEZVOLTARE

14.03.2008 - Ziarul Financiar
Videanu: Contractul pentru proiectul Esplanada va fi semnat in cateva saptamani

Compania imobiliara Trigranit, unul dintre cei mai mari dezvoltatori din Europa Central si de Est, a incheiat negocierile cu Ministerul Dezvoltarii pentru realizarea proiectului Esplanada (foto macheta) din Capitala, care va fi realizat in urma unei investitii cuprinse intre 800 mil. euro si un miliard de euro, dupa trei ani de la inceperea discutiilor.

"Negocierea proiectului cu Ministerul Dezvoltarii

s-a incheiat. Contractul negociat se afla in faza de avizare la Ministerul Justitiei si Ministerul Economiei si Finantelor. Dupa finalizarea acestor proceduri, putem spera la semnarea acestui contract", a declarat pentru ZF Dan Ghibernea, country manager al companiei Trigranit, in cadrul targului imobiliar MIPIM de la Cannes.


Potrivit lui Ghibernea, s-a facut un pas important pentru realizarea proiectului, dar este doar unul dintr-un sir mai lung de demersuri care trebuie urmate.

"Faptul ca s-au incheiat negocierile cu Ministerul Dezvoltarii inseamna ca mai este o chestiune de cateva saptamani pana va fi semnat contractul. Imediat dupa ce va semna Ministerul Dezvoltarii, vom prelua managementul proiectului la Primarie", a spus Adriean Videanu, primarul Capitalei.

Primaria va prelua toate drepturile si obligatiile Ministerului Dezvoltarii aferente proiectului de parteneriat public - privat Esplanada, actele si documentele rezultate de la lansarea proiectului pana in prezent, precum si contractele de consultanta, evaluare, in curs de executare, potrivit unui proiect de ordonanta de urgenta a Guvernului, elaborat de institutie si lansat spre dezbatere publica.

Catalin Lupoaie