Valoarea pieţei de PAL melaminat:160 de milioane de euro

Materiale de constructii , ANALIZE / COMENTARII

01.11.2007 - Curierul National

publicat pe 6.09.2007

 

Reprezentanţii companiei Egger România estimează că piaţa de PAL melaminat din România are o valoare de circa 160 de milioane de euro. "După calculele noastre, în România putem vorbi de o piaţă a PAL-ului melaminat care se ridică la aproximativ 35 de milioane de metri pătraţi, în condiţiile în care un metru de pal melaminat se vinde la un preţ de 4,5 euro. În anul financiar 2006/2007, piaţa a înregistrat o creştere de 10-15%, iar pentru anul financiar 2007/2008 ne aşteptăm la o evoluţie similară", a declarat Emanuel Rucăreanu, director de vânzări România şi Republica Moldova pentru grupul Egger. Rucăreanu a precizat că, odată cu evoluţia pieţei, şi preţurile la PAL melaminat au cunoscut o apreciere identică în ultimul an, de până la 15 procente.

 

Egger investeşte la Rădăuţi jumătate de miliard de euro

 

Compania austriacă Egger derulează la Rădăuţi o investiţie în trei etape, care se va întinde pe mai mulţi ani, valoarea totală urmând a fi în jurul a 500 de milioane de euro. În prima etapă a construcţiei, care a  fost demarată în toamna anului 2006 şi care se va finaliza la începutul anului viitor, austriecii vor investi 210 milioane de euro. "O treime din suma de 210 milioane de euro a fost asigurată din sursele proprii ale grupului Egger, restul provine din împrumuturi încheiate cu un consorţiu condus de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în care mai sunt implicate şi alte bănci importante din Austria şi Germania", au precizat ieri reprezentanţii Egger în cadrul unei conferinţe de presă. Totodată, oficialii companiei austriece au afirmat că restul finanţării, până la cifra de 500 de milioane de euro, speră să provină din banii obţinuţi în urma producţiei fabricii din România. "La momentul acesta, suntem siguri doar de cele 210 milioane de euro care vor fi investite în această primă fază. Investiţiile viitoare depind de mai mulţi factori", a spus Reinhard Hatti, director vânzări & marketing export în cadrul grupului Egger.

 

Investiţia va fi amortizată în 10 ani

 

"În această primă fază, am folosit doar 25 de hectare din cele 80 pe care le-am achiziţionat în vederea dezvoltării acestui proiect. Estimez că investiţia totală o vom recupera într-o perioadă de 10 ani", a afirmat Rucăreanu. Acesta a menţionat că producţia este programată să înceapă la începul anului 2008, capacitatea de producţie pentru PAL urmând să fie de 600.000 de metri cubi.Pentru fabrica din România, Egger necesită anual peste un milion de tone de material lemnos."Materia brută va fi procurată de pe o arie de 300 de kilometri în jurul oraşului Rădăuţi", a precizat Rucăreanu.

 

Producţie orientată pe intern

 

La început, mare parte din producţia de PAL din România va fi îndreptată spre piaţa autohtonă, urmând ca peste câţiva ani exportul să reprezinte ţinta grupului Egger. "Fabrica din România va produce PAL pentru piaţa autohtonă, dar şi pentru ţări ca Ucraina, Bulgaria, Turcia, Serbia, Macedonia şi Polonia", a declarat Georgios Natsos, director administrativ şi finaciar Egger România.

"În anul financiar 2007/2008, fabrica din Rădăuţi va produce 12 milioane de metri pătraţi de PAL.Până la sfârşitul anului 2008/2009, ţinta de producţie a companiei este de 30 milioane de metri pătraţi", a spus Rucăreanu.

 

Egger România mizează pe afaceri de 45 de milioane de euro

 

În anul financiar 2006/2007, Egger România a consemnat o cifră de afaceri de 40 de milioane de euro, provenită doar din produsele importate în România şi vândute pe piaţa autohtonă. Emanuel Rucăreanu estimează o creştere cu până la 15% a afacerilor pentru 2007/2008, la circa 45 de milioane de euro.

În România, cota de piaţă a companiei austriece pe segmentul de PAL melaminat este de 20%. Principalii competitori pe plan european ai Egger sunt Pfeiderer, Kronospan, Sonae, la care se adaugă alţi producători locali de dimensiuni mai mici. Egger este o companie de familie înfiinţată în 1961, iar în prezent este unul din principalii jucători din domeniul producţiei de plăci din material lemnos din Europa.

 

Liviu Florea