UPDATE: O noua victima a crizei: Goodman si-a suspendat activitatea din Romania la un an dupa lansare

COMPANII SI FIRME DE CONSTRUCTII

22.01.2010 - Capital

Dezvoltatorul de spatii logistice de origine neo-zeelandeza Goodman Europe Romania a anuntat ca isi suspenda activitatea locala pe o perioada de trei ani, dupa doar un an de la deschiderea biroului din Romania. Decizia este motivata de conditiile economice.

„Asociatii Goodman Europe Romania au hotarat suspendarea temporara a activitatii societatii, datorita conditiilor economice actuale, pentru o perioada de trei ani, de la data de 1 noiembrie 2009 si pana la data de 1 noiembrie 2012. Cu toate acestea, societatea va putea pe baza hotararii adunarii generale a asociatilor luata in conditiile prevazute de lege si actul normativ, sa decida reluarea activitatii la o data anterioara, dupa cum interesele societatii o vor cere“, se arata intr-un anunt al companiei.

Planuri marete

Biroul din Romania al Goodman era condus de Muler Onofrei, fostul Country Manager al companiei Prologis. Planul societatii prevedea, intr-o faza initiala, dezvoltarea de spatii de depozitare, in apropiere de Bucuresti.

„Goodman si-a incheiat activitatea comerciala in iunie 2009 si pana in noiembrie eu le-am oferit consultanta externa. Ei au incercat sa faca diverse combinatii, cand bancile si-au oprit finantarile au incercat sa gaseasca niste parteneriate cu fonduri de investitii, insa nu era oportun. Au negociat achizitia unor terenuri, insa nu s-a concretizat nimic“, a declarat pentru capital.ro Muler Onofrei.

Acesta a reintrat in actionariatul companiei de consultanta Aleph Properties unde se ocupa de segmentul de birouri si industrial.

Goodman este prezenta in Europa prin 24 de sucursale, detine si gestioneaza peste 240.000 de mp de spatii de depozitare in diverse piete din Europa Centrala si de Est – Polonia, Ungaria, Cehia si Slovacia.

Cu active totale gestionate de 18,6 mld. dolari si 371 de proprietati in portofoliu, Goodman este unul dintre cele mai mari grupuri imobiliare listate, la nivel mondial.