Un dezvoltator britanic a renuntat la Romania si la investitii de 500 mil. euro

PROIECTE / DEZVOLTARE

23.07.2009 - Business standard
Dezvoltatorul imobiliar cu capital britanic Westhill, care anuntase in urma cu un an planuri de investitii de aproximativ 500 mil. euro pentru Romania, a iesit de pe piata locala, dupa ce contractul de dezvoltare a mall-ului Zenith din Ploiesti a fost reziliat de catre beneficiarul proiectului, fondul de investitii Lewis Charles. In acest moment, dezvoltatorul mai are un teren cu destinatie comerciala, in Targoviste.

“Nu mai lucrez la Westhill, din martie anul acesta. Am decis sa iau o pauza, iar acum sunt in concediu. Oricum, proiectele companiei sunt inghetate. In Romania, a mai ramas un singur om care se ocupa de administrativ. Eram patru oameni in total”, a declarat pentru Business Standard Andrei Panculescu, fostul director al Westhill Romania.

Britanicii au compactat in 2006 teren in suprafata de zece hectare in Ploiesti, langa DN 1, pentru care au platit in total 14 mil. euro. Lotul a fost cumparat ulterior de Lewis Charles, care urma sa vina cu fondurile necesare dezvoltarii unui centru comercial in parteneriat cu Westhill. In martie 2009, fondul de investitii a vandut proiectul companiei irlandeze Blackpearl Property, pentru o suma modica.

“Intr-adevar, Westhill a vandut terenul si proiectul din Ploiesti si a ramas cu un teren cu proiect in Targoviste. Deocamdata, astept. Este posibil sa revin si in industrie, si chiar la vechea functie, daca Westhill decide sa isi continue proiectele. M-am despartit de ei in relatii bune”, a explicat fostul director al companiei.

Andrei Panculescu a ocupat functia de director in cadrul Westhill timp de doi ani si sapte luni, din septembrie 2006. Inainte a fost general manager al companiei de consultanta Eurisko (cumparata de CB Richard Ellis in 2008) si country general manager al Xerox Romania.
Westhill mai detine un teren in Targoviste, pe care este planificata dezvoltarea mall-ului Crizantema, ce ar trebui sa aiba o suprafata inchiriabila de 36.000 mp si un cost de dezvoltare de 60 mil. euro.

Westhill trebuia sa dezvoltate in Romania mall-ul Zenith, al carui cost total de dezvoltare a fost estimat initial la 140 mil. euro.
Proiectul urma sa aiba o suprafata inchiriabila de peste 58.000 mp, grupata pe trei etaje. Compania a estimat la lansarea proiectului ca acesta va fi finalizat in 2010.

Noii proprietari, Blackpearl Property, au anuntat ca vor continua proiectul si vor plati datoriile Lewis Charles, care se ridica la valoarea de 20 mil. euro, din care 14 mil. euro au fost cheltuiti pentru achizitia terenului si sase pentru proiectare si avizare.

Totodata, la finalizare, 50% din profitul adus de mall vor reveni fondului britanic. La lansarea pe piata a centrului s-a anuntat ca au fost semnate precontracte pentru 49% din suprafata inchiriabila, la o chirie medie de 20,5 euro/mp. Procesul de inchiriere a fost asigurat de companiile de consultanta imobiliara Cushman&Wakefield si King Sturge.

Parteneriatul cu Lewis Charles prevedea asigurarea dezvoltarii, administrarea centrului comercial si vanzarea sa dupa finalizare, moment in care intra in portofoliul fondului britanic.

La momentul lansarii mall-ului, estimarile Westhill aratau ca valoarea de piata a proiectului era de circa 300 mil. euro, la un yield de 7%.
Westhill mai intentiona sa achizitioneze alte sase hectare de teren, tot in Ploiesti, unde planuia dezvoltarea unui proiect mixt, cu locuinte si o zona de birouri. Costul acestui proiect a fost estimat la circa 100 mil. euro.

Compania mai avea in plan si construirea altor trei mall-uri, doua in Romania si unul in Bulgaria.

Cele din Romania necesitau o investitie totala de 200-250 mil. euro. Westhill a intrat pe piata locala in 2006 si mai are activitati in Bulgaria si Marea Britanie.