Topul scumpirii locuintelor

Imobiliare

13.05.2008 - Cotidianul
Topul scumpirii locuintelor

Doar capitalele Bulgariei si Slovaciei au intrecut Bucurestiul la capitolul inflatie imobiliara, se arata intr-un raport al companiei de consultanta REAS, care analizeaza pietele imobiliare din Europa Centrala si de Est. Cifrele se bazeaza pe monitorizarea efectuata de REAS asupra pietelor rezidentiale din regiune, unde se remarca o crestere generala pe acest segment, in diferite proportii. Moneda de crestere luata in calcul a fost moneda europeana.

In Bucuresti, cresterea inregistrata pe acest segment a fost de aproximativ 33% la sfarsitul lui 2007 comparativ cu anul precedent. Sofia a avut cea mai mare crestere, de aproximativ 45%, urmata de Bratislava, cu circa 40%.
 
Capitalele din tarile baltice au inregistrat cea mai scazuta rata de scumpire a locuintelor, de pana la 5%, dupa ce in perioada 2004-2006 au experimentat o evolutie spectaculoasa.

Astfel, preturile locuintelor din Tallin si din Riga raman constante sau chiar scad, dupa unele surse, in timp ce Vilnius pare sa isi revina, potrivit specialistilor REAS. Preturile apartamentelor din Kiev au crescut cu doar 10% in 2007, in contextul in care in ultimii ani nivelul acestora crescuse considerabil, capitala Ucrainei confruntandu-se cu un boom imobiliar.

Desi sunt state in regiune unde preturile locuintelor au rate scazute de crestere comparativ cu Bucurestiul, specialistii REAS prognozeaza ca piata romaneasca de real estate are oportunitati mari de crestere. De asemenea, si pentru Sofia se estimeaza oportunitati de crestere in viitor, in conditiile in care capitala Bulgariei a avut cea mai puternica evolutie in 2007. Si de la Bratislava se asteapta o evolutie importanta in urmatorii ani, cererea locala fiind dublata de cea din partea locuitorilor Vienei, care cumpara masiv in zona.

Lidia Ionita