Topul preturilor apartamentelor construite in Epoca de Aur

Imobiliare

01.09.2009 - Money.ro
Topul preturilor apartamentelor construite in Epoca de Aur

Oferta de apartamente vechi porneste de la 9.000 de euro si ajunge la 400.000 de euro, potrivit datelor stranse de money.ro de pe principalele portaluri de mica publicitate imobiliara.

Oferta de apartamente vechi scoase la vanzare este consistenta pe portalurile specializate, chiar in aceasta perioada de criza. Pe portalul imobiliar magazinuldecase.ro, pe care se posteaza doar anunturi de la proprietari, cel mai ieftin apartament din Capitala, situat intr-un bloc construit inainte de 1989, scos la vanzare este o garsoniera confort 3 situata in Ferentari, pentru care proprietarul cere 18.000 de euro. Pe locul al doilea se situeaza tot o garsoniera, situata in Pieptanari de aceasta data, pentru care se cer 20.000 de euro. Ultimul loc al podiumului il ocupa o garsoniera de 20 de metri patrati din Drumul Taberei.

La capitolul apartamente cu doua camere, cel mai ieftin este un apartament cu doua camere situat in Pantelimon. Cu o suprafata de 26 mp, acesta este evaluat de proprietar la 34.000 de euro. Urmeaza apartamente in Ferentari pentru care se cer 35.000 de euro, respectiv 38.000 de euro. Cel mai ieftin apartament cu trei camere este situat in berceni, are o suprafata de 57 mp si costa 53.000 de euro. Urmeaza o locuinta situata pe Soseaua Giurgiului, care costa 59.000 de euro. Pe ultimul loc al podiumului se situeaza un apartament situat in zona Brancoveanu, care costa 60.000 de euro.

La categoria „4 camere”, cel mai ieftin apartament oferit spre vanzare este situat in Rahova si este evaluat de catre proprietar la 79.900 de euro. Pe urmatoarele locuri se situeaza un apartament situat pe strada 1 decembrie 1918 si unul din Brancoveanu, ambele cu un pret de 80.000 de euro.

Cea mai scumpa garsoniera oferita spre vanzare pe MagazinulDeCase.ro costa 180.000 de euro, a fost construita in 1960 si este situata in zona Piata Amzei. Urmeaza o garsoniera situata in zona Universitate, construita an 1958 si pentru care se cer 100.000 de euro, iar pentru o garsoniera construita in 1988 in zona Nerva Traian se cer 93.000 de euro.

Cel mai scump apartament cu doua camere construit in „Epoca de Aur” este in Dorobanti si costa 190.000 de euro. Pe locul al doilea se situeaza o locuinta situata la Universitate si pentru care se cer 185.000 de euro, iar pe al treilea un apartament din Dorobanti pentru care proprietarul cere 170.000 de euro. Dintre apartamentele cu trei camere construite inainte de 1989 si oferite spre vanzare pe acest portal, cel mai mult se cere pentru unul situat la Universitate: 400.000 de euro. Urmeaza unul situat in Piata Unirii- 330.000 de euro si un apartament din zona Universitate pentru care se cer 330.000 de euro.

Dintre apartamentele cu patru camere scoase la vanzare, cel mai scump este unul situat pe Calea 13 septembrie, care costa 399.000 de euro. Urmeaza unul din zona Piata Unirii-380.000 de euro si unul din zona Radu Beller, care costa 341.000 de euro.

Pe portalul www.imobiliare.ro, care se bazeaza pe anunturi garantate de agentiile imobiliare, cea mai ieftina garsoniera din „Epoca de Aur” oferita spre vanzare este una situata in zona Costin Georgian, pentru care se cer 37.000 de euro. In top urmeaza o locuinta situata in zona Chisinau- 38.000 de euro si una situata in zona Titan, care costa 39.000 de euro.

In topul celor mai scumpe garsoniere, pe primul loc se afla una situata in zona Magheru, care costa 60.000 de euro, urmata deo locuinta situata in zona Nerva Traian, pentru care se cer 58.000 de euro. Podiumul este completat de o locuionta in zona Tineretului, care costa 57.000 de euro.

In ceea ce priveste apartamentele cu doua camere, interesant este faptul ca preturile pentru cele mai ieftine sunt aporoape similare cu cele ale garsonierelor, iar cele mai ieftine locuinte de acest tip sunt in zona Berceni-Brancoveanu si sunt locuinte confort 2, cu preturi de 38.000, 39.000 si 40.000 de euro. Cel mai scump apartament de acest tip este in Piata Romana si costa 220.000 de euro. Pe locul al doilea este un apartament in Dorobanti pentru care se cer 158.000 de euro, iar pe al treilea unul situat in Primaverii, care costa 151.000 de euro.

Cel mai ieftin apartament cu trei camere este situat in zona Giurgiului, are 50 de metri patrati si costa 46.000 de euro. Un apartament in zona Brancoveanu este oferit pentru 48.000 de euro, iar pe locul al treilea este o locuinta din Berceni care costa 51.000 de euro. Cel mai mult se cere pentru un apartament in Floreasca- 235.000 de euro. Urmeaza o locuinta in Dorobanti, pentru care se cer 232.000 de euro si un apartament in zona Cotroceni, prntru care proprietarul cere 225.000 de euro.

In topul apartamentelor cu patru camere, cel mai ieftin este unul situat in Militari, pentru care se cer 70.000 de euro. Urmeaza un apartament in Crangasi care costa 73.000 de euro si unul in Dristor, pentru care proprietarul cere 78.000 de euro. Cel mai scump apartament cu patru camere construit inainte de 1989 costa 320.000 de euro si este situat in zona bulvardului Dacia. Urmeaza unul intr-un bloc din zona 13 septembrie, care costa 250.000 de euro si unul din zona Unirii care costa 220.000 de euro.

Pe site-ul anuntul.ro , cele mai ieftine locuinte oferite spre vanzare sunt garsonierele confort 3, care costa 9.000 de euro. Doua astfel de locuinte sunt situate in Ferentari, iar una in Titan. Cel mai mult costa o garsoniera in Dorobanti, al carei pret ajunge la 90.000 de euro. Urmeaza o locuinta situata in zona Unirii, pentru care se cer 85.000 de euro si una din zona Magheru cu un pret de 80.000 de euro.

Cele mai ieftine apartamente cu doua camere costa intre 23.000 si 25.000 de euro si sunt locuinte confort 2 situate in blocuri din Ferentari si Zetari. Cele mai scumpe apartamente de acest tip sunt in zona Unirii si costa 170.000, respectiv 165.000 de euro. Urmeaza un apartament din Aviatiei, pentru care se cer 153.000 de euro. Cele mai ieftine apartamente cu trei camere sunt locuinte confort doi, cu preturi de 35.000 – 44.000 de euro, situate in zone precum Ferentari sau Giurgiului.

Cele mai scumpe apartamente cu trei camere sunt in zone precum Unirii sau Dorobanti si costa intre 180.000 si 250.000 de euro. Si in cazul apartamentelor cu patru camere, cele mai ieftine oferte sunt cele de apartamente cu patru camere confort doi in Rahova sau Ferentari, cu preturi intre 40.000 si 45.000 de euro, iar cele mai scumpe sunt in Unirii, cu preturi de 300.000 – 340.000 de euro.