PROIECTE / DEZVOLTARE , Imobiliare

Dezvoltarea accelerată a pieţei imobiliare face din Timiş al doilea judeţ din ţară în privinţa scoaterii din circuitul agricol a terenurilor. Timişorenii construiesc mai ales vile şi case în regie proprie. Astfel de vile noi costă până la 500 de mii de euro în timp ce pentru un apartament timişorenii plătesc cel mult 100-120 de mii de euro. Terenurile au preţuri de la 100 la 800 de euro/mp.
Timişoara e o piaţă rezidenţială care a început să se dezvolte mai devreme decât altele din ţară, la mijlocul anilor '90. Datorită bunăstării populaţiei s-au construit mai ales vile, dar de multe ori haotic şi fără a se prevedea spaţii pentru parcuri, şcoli sau alte elemente de infrastructură.
Ca peste tot în marile oraşe, terenurile bine situate sunt greu de găsit. Potrivit companiei imobiliare Eurisko, anul trecut preţul lor a crescut cu 150-200% în anumite zone. Specialiştii se aşteaptă la continuarea trendului având în vedere că oraşul va deveni metropolă,iar fabricile vor fi strămutate din oraş în afara lui.
Spaţiile rămase libere prin mutarea fabricilor se află de multe ori în aproapierea centrului şi se vând cu 450-600 de euro. Se vând bine şi terenurile de pe lângă arterele de intrare în oraş, Calea Buziaşului având perspective de dezvoltare imobiliară rezidenţială.
Pentru că în oraş nu se mai găsesc suprafeţe libere, sunt folosite terenurile agricole pentru construirea de case. Anul trecut, aproape 650 de hectare au fost scoase din circuitul agricol, o suprafaţă de 6 ori mai mare decât în anul precedent.
În privinţa locuinţelor, timişorenii preferă să-şi facă singuri case dar în ultimul timp au apărut şi ansambluri de blocuri.
În ultimii ani zonele rezidenţiale care s-au dezvoltat cel mai mult au fost localitatea Dumbrăviţa, aflată la 3 km de Timişoara, zona Braitim, Calea Aradului, Calea Urseni, Moşniţa Nouă, Giroc, Giarmata Vii şi Şag.
Preţurile locuinţelor cresc rapid din cauza cererii mari. Fiind foarte căutate, casele şi vilele sunt cele mai scumpe- circa 100 de mii de euro dacă sunt vechi şi până la 500 de mii de euro dacă sunt noi. Apartamentele vechi au preţuri cuprinse între 30 şi 85 de mii de euro iar cele noi între 33 şi 120 de mii.