Teraplast vrea sa exporte 15% din productia de PVC

Materiale de constructii

03.11.2009 - Curierul national

Producatorul de materiale de constructii Teraplast Bistrita Nasaud (TRP) estimeaza ca anul viitor aproximativ 15% din productia de profile PVC pentru tamplarie va fi destinata exportului in Europa Centrala si de Est.
"Prin extinderea gamei de profile, dar si prin dezvoltarea logistica a acestei divizii vom putea accesa o piata mult mai extinsa. Strategia noastra pe acest segment prevede, pe langa pozitionarea cat mai buna pe plan local, si intrarea pe pietele din Europa Centrala si de Est, astfel incat in 2010 aproximativ 15% din productie sa fie pentru export", a declarat intr-un comunicat remis, ieri, Bursei de Valori, directorul general Teraplast, Florin Urite.
Compania a finalizat recent extinderea cu 60% a capacitatii de productie a fabricii de profile PVC pentru tamplarie din parcul industrial de la Saratel, judetul Bistrita-Nasaud, investitie de doua milioane de euro.
La inceputul acestui an, Teraplast a relocat productia de profile din Bistrita la Saratel. Compania deruleaza incepand cu anul 2007 un program de investitii pentru relocarea majoritatii capacitatilor de productie in parcul industrial pe care l-a dezvoltat la Saratel.
"Piata romaneasca de profile pentru tamplarie a generat noi oportunitati de extindere in acest an de criza, deoarece, conform informatiilor pe care le detinem, valoarea importurilor a scazut cu aproximativ 54% in primele sase luni ale anului, lasand locul producatorilor autohtoni. In acest context si ca urmare a cresterii cererii am decis sa investim in extinderea capacitatilor de productie", a mai afirmat directorul general al companiei.
Investitiile din acest an ale Teraplast se ridica la aproape 30,8 milioane lei, inclusiv fondurile alocate pentru finalizarea unor lucrari incepute in 2008, in suma de 15 milioane lei.