Strainii se inghesuie la blocurile construite in Epoca de Aur

TENDINTE , Imobiliare

31.10.2007 - Cotidianul

Pe piata imobiliara sint tot mai multe agentii straine care intermediaza tranzactii cu apartamentele vechi.

Cresterea preturilor apartamentelor vechi a determinat mari companii din strainatate sa intre pe aceasta piata din Romania si sa concureze cu micile agentii „de cartier“. Astfel, incepind cu anul acesta, companii mari la nivel mondial si-au anuntat intrarea in Romania. Acestea sint Coldwell Banker, Century 21 si RE/max. Si spaniolii de la Contempo anunta investitii intr-o retea de magazine de case, in special locuinte vechi. Principalele motive sint date, printre altele, de factori precum deficitul important de case si piata aflata inca intr-un stadiu imatur de dezvoltare.

In conditiile in care tot mai multe agentii mari intra pe piata, aceasta devine din ce in ce mai competitiva, iar concurenta isi va face simtita prezenta mai ales pentru cumparatori. „Accentuarea concurentei se traduce prin efecte pozitive in ceea ce priveste nivelul serviciilor oferite clientilor“, spune Valentin Ilie, CEO Coldwell Banker Affiliates of Romania.

Totodata, aceste agentii mari si-au propus sa acopere toate segmentele pietei, inclusiv cel format din piata veche rezidentiala, dominata de agentiile mici „de cartier“. Acelea mari vin cu reputatia firmei, dar si cu agenti imobiliari care trebuie sa respecte un standard profesional. „Un client educat economic va apela totusi la o agentie mare, pentru ca aceasta are «public awareness»“, spune expertul imobiliar Ion Radu Zilisteanu, purtator de cuvint al ARAI (Asociatia Romana a Agentiilor Imoobiliare). Totusi, in timp ce agentiile asa-zis mici sau „de cartier“ percep un comision standard de 3% de la fiecare parte si, de regula, cu cit suma tranzactiei este mai mare, procentul este mai mic, agentiile mari pot creste comisioanele raportat la suma tranzactiei. In general, agentiile mari percep pentru segmentul „old market“ un comision de 3%, insa pentru proiectele noi, pe care le reprezinta in exclusivitate, valoarea onorariului creste. De asemenea, procentul practicat in general se percepe si in functie de profesionalismul si de notorietatea agentiei. „Agentiile mari au limita in sus. Adica, acestea scad de la 3 la 2,5% atunci cind tranzactia depaseste jumatate de milion de euro. In schimb, agentia mica este mult mai dispusa sa faca discount decit cea mare“, precizeaza Zilisteanu. „Pentru proiectele noi, pe care le reprezentam in exclusivitate, avem contracte confidentiale negociate cu dezvoltatorii fiecarui proiect in parte“, spune Ilie.

 

Lidia Ionita