Strabag, achizitie in Croatia

COMPANII SI FIRME DE CONSTRUCTII , Constructii

07.01.2008 - Business Standard

Strabag, lider pe piata de constructii in Europa Centrala si de Est, a cumparat compania de elemente de hidroconstructii croata Pomgrad Inzenjering, potrivit declaratiei facute de purtatorul de cuvant al companiei austriece, citat de cotidianul WirtschaftsBlatt. Termenii financiari ai preluarii nu au fost inca precizati.

Pomgrad Inzenjering, specializata in proiecte de constructii subacvatice, are un numar de 200 de angajati si venituri anuale de 12 milioane de euro. Conform Thomson Financial, compania Pomgrad, cu sediul in orasul croat Split, a devenit parte a concernului austro-german Strabag, in urma unei licitatii la care au mai participat doua companii din Croatia, Ingra, cu sediul in Zagreb, si Institutul de Inginerie Civila Croatia. Pretul tranzactiei, precum si termenii in care a fost incheiata preluarea nu au fost aflati, deoarece reprezentantii companiilor nu au putut fi contactati. Contractul dintre Pomgrad si Strabag va intra in vigoare numai dupa ce va fi confirmat de consiliul concurentei, in urmatoarele trei luni. Prin preluarea companiei croate, Strabag isi adauga in portofoliu si segmentul de hidroconstructii. Din 2002 este parte a companiei Montmontaza din Zagreb.

Strabag, al carui actionar principal este omul de afaceri rus Oleg Deripaska, a obtinut in Romania, in 2006, o cifra de afaceri de circa 100 milioane de euro, prin intermediul mai multor firme. Pe piata locala concureaza cu Fadesa (Spania), TriGranit (Ungaria), Bouygues (Franta) sau Astaldi si Italstrade, din Italia.

Alexandru Urzica