STK Emergent a pierdut pariul pe imobiliare

Imobiliare

18.09.2009 - Ziarul financiar

Fondul inchis de investitii STK Emergent, listat la Bursa de Valori Bucuresti si administrat de societatea STK Financial, a raportat un randament de 15,3% in primele opt luni ale anului, jumatate din activele de 75 mil. lei fiind investite in imobiliare.

Performanta raportata de STK Emergent in primele opt luni este sub aprecierea indicilor bursieri, respectiv de 46,5% pentru indicele BET al celor mai lichide companii si de 71,3% pentru indicele SIF-urilor, BET-FI.

Expunerea fondului pe actiuni listate este de peste 44% din activele de 75 mil.

lei (17,6 mil. euro), la finele lunii august. Mai mult de jumatate din active au fost plasate in vehiculul de investitii imobiliare STK Properties, controlat in totalitate de fond.

Pe Bursa, principalele plasamentele ale STK Emergent sunt actiunile celor cinci SIF-uri, titlurile BRD si cele al constructorului Constructii Bihor. Valoarea portofoliului de actiuni a crescut cu 45% anul acesta. Randamentul STK Emergent in 2009 a fost tras in jos de activele imobiliare. Valorile la care sunt inregistrate in activ detinerile imobiliare ale fondului sunt cele de la sfarsitul anului 2008.

In urma cu doi ani, investitia in imobiliare a fost luata in calcul de administratorul STK Emergent ca o optiune de diversificare a portofoliului, care pana in 2007 era alcatuit in principal din actiuni listate la Bursa. Cu toate acestea, proiectul imobiliar Scala Residence, care trebuia finalizat pana la sfarsitul acestui an, a fost amanat cu un an, din cauza crizei.

Mai mult, listarea STK Properties la Bursa, estimata de conducerea STK Financial "cel mai probabil la finalul lui 2009 - inceputul lui 2010", este pusa sub semnul intrebarii. De asemenea, administratorul estima anul trecut capacitatea investitionala a STK Properties la aproximativ 100 mil. euro pana la finalul anului 2009. La finele lunii august, valoarea expunerii STK Emergent in vehiculul imobiliar era de 38,9 mil. lei (9,15 mil. euro).

"Expunerea combinata pe actiuni si imobiliare a facut ca portofoliul fondului sa fie mai putin riscant. Daca pe termen scurt, in primele opt luni randamentul fondului este sub aprecierea indicelui BET, pe termen mai lung, in intervalul ultimilor doi ani, fondul a performat mai bine decat indicii", a spus Nicolae Pascu, presedintele STK Financial.

Potrivit raportului lunar, de la lansare valoarea activului net unitar STK Emergent a inregistrat o scadere de 1,61%, in conditiile in care indicele BET-FI a scazut cu 53%, iar indicele BET cu 43%.

"Pe termen lung, pariul pe imobiliare este castigator. Nu cred ca am fi fost intr-o situatie mai buna daca nu am fi avut expunere pe imobiliare. Spre deosebire de bursa, lucrurile nu se misca la fel de repede pe piata imobiliara", a continuat Pascu.

Piata imobiliara este putin lichida in prezent, situatie similiara pietei de actiuni. Pe fondul scaderilor din ultimul an, multi dintre investitori au devenit captivi unor plasamente imobiliare din care nu pot iesi decat cu pretul unei pierderi.