S-a intors roata: in 2009 este mai avantajos creditul imobiliar decat chiria

Imobiliare

14.08.2009 - Cotidianul
S-a intors roata: in 2009 este mai avantajos creditul imobiliar decat chiria

Fata de anul 2007, considerat de specialisti an de referinta pentru piata imobiliara si cand era mai avantajos sa locuiesti cu chirie decat sa fii proprietar, pretul chiriei fiind mai mic decat rata la banca, in 2009, lucrurile s-au inversat, adica este de preferat de platit un credit imobiliar decat chirie.

Cei care cumpara in 2009 un apartament prin programul “Prima casa” si au banii de avans sunt mai avantajati luna de luna la plata ratei decat daca ar plati chirie, facand economie de cateva zeci de euro lunar. In 2007, pretul chiriei era sub valoarea ratelor in urma contractarii unui credit imobiliar.
 
Studiul comparatiei directe a ratei creditului imobiliar cu chiria lunara a fost realizat de site-ul imobiliar magazinuldecase.ro pe trei zone generale din Bucuresti: ultracentral, central si cartiere. Pentru ultracentral au fost alese zonele Unirii, Victoriei si Dacia, pentru central Tineretului, Cotroceni si 1 Mai, iar pentru cartiere: Militari, Rahova si Colentina.

Pentru 2007, rata finala a creditului a fost calculata dupa urmatorul algoritm: la rata creditului s-a adaugat avansul de 20% impartit la 300 de luni (25 de ani inmultit cu 12 luni), iar suma finala a fost comparata cu chiria.
 
“Pentru 2009, suma finala este rezultatul pretului de strigare redus cu 10% (procentul mediu de negociere a vanzatorului care este mai rigid ca urmare a programului «Prima casa»). Rata finala se va calcula ca suma intre rata pentru creditul «Prima casa» si avansul impartit la 300 de luni (25 de ani inmultit cu 12 luni). Avansul este de 5% pentru un apartament care costa mai putin de 60.000 de euro. Daca apartamentul costa mai mult de 60.000 de euro, avansul va fi diferenta intre pretul apartamentului si 57.000 de euro. Pentru 2007 s-a luat o rata a dobanzii de 8%, iar pentru 2009 o DAE de 6,7%”, arata studiul magazinuldecase.ro.
 
Astfel, in 2009, chiria in cartierul Militari, la garsoniera, costa 280 de euro, in timp ce rata la credit este de 255 de euro pe luna. In 2007, in acelasi context se plateau 350 de euro chirie, iar rata la banca era de 445 de euro pe luna. In Rahova, avantajul celui care cumpara apartamentul este de 115 euro lunar, pentru ca inchirierea costa 290 de euro, iar rata la banca costa 175 de euro. In cartierul Colentina se plateau in 2007 o chirie de 430 de euro si o rata lunara de 582 de euro. In acest an, chiria costa 400 de euro, iar rata la banca este cu 10 euro mai mica. Pentru inchirierea unui apartament de trei camere in Militari se platea in 2007 640 de euro, iar rata la banca era de 787 de euro. Prin programul “Prima casa” se plateste o rata de 428 de euro, iar chiria costa in aceasta perioada 520 de euro.
 
Si in zonele centrale exista avantaje pentru cumparatori, rata la banca in 2009, pentru o garsoniera in Cotroceni, fiind de 316 euro, iar chiria de 410 euro pe luna. La doua camere, in zona Tineretului, diferenta dintre rata si chirie este de 40 de euro in favoarea creditului, in timp ce pentru un apartament de trei camere in zona 1 Mai se plateste o chirie de 653 de euro, iar rata la banca este de 534 de euro.
La ultracentral , in zona Dacia, o garsoniera se inchiria in 2007 cu 400 de euro, in timp ce rata lunara a creditului se ridica la 616 euro. In acest an, aceeasi garsoniera are un pret de inchiriere de 280 de euro si o rata a creditului de 323 de euro pe luna. La doua si trei camere diferenta in avantajul creditului este de cateva zeci de euro. Cea mai mare diferenta in avantajul creditului este inregistrata in zona Dacia la apartamentele de trei camere, 273 de euro scutiti de catre viitorul proprietar versus chirias.
 
Magazinuldecase.ro are si un scenariu in care ratele din 2009 sunt mai mari decat chiriile, dar calculele au fost facute in cazul in care cumparatorul nu are bani de avans si este nevoit sa mai ceara la banca un credit de nevoi personale.