Renovarea egalizeaza pretul locuintelor vechi cu cel al apartamentelor noi

ANALIZE / COMENTARII , Constructii

14.01.2008 - Adevarul
Renovarea egalizeaza pretul locuintelor vechi cu cel al apartamentelor noi

De cele mai multe ori, cumparatorul unui apartament vechi este obligat sa investeasca masiv in reamenajarea casei

Apartamentele din blocurile vechi, asa-numitele cladiri „comuniste", sunt preferate de amatorii de casa noua pentru pozitionarea lor in zone cu infrastructura bine dezvoltata. Mijloacele de transport in comun sunt usor accesibile, iar apropierea arterelor principale face posibila circulatia cu autoturismul chiar si in conditii de iarna.

Dezvoltatorii imobiliari au sesizat dorinta clientilor si au demarat proiecte in zonele respective, ba chiar au plusat cu suprafete utile mai generoase sau locuri de parcare incluse in pret. Astfel, un metru patrat de apartament vechi ajunge sa coste, dupa o renovare care garanteaza un confort modern, mai mult decat unul nou-construit.

Apartamentele nou-construite au avut mult timp preturi prohibitive pentru potentialii cumparatori. Acestia s-au orientat spre blocurile construite inainte de 1989, cu mult mai ieftine. In 2007, lucrurile s-au schimbat, in sensul stabilirii unui echilibru intre cele doua tipuri de unitati locative. Dezvoltatorii imobiliari au demarat proiecte al caror pret final pentru cumparator este unul convenabil.

Astfel, metrul patrat de constructie noua a ajuns sa coste mai putin decat echivalentul sau intr-o constructie "comunista". Si asta, pentru ca un apartament de tip vechi fara imbunatatiri trebuie renovat pentru a ajunge la niste standarde minime de confort. Investitia necesara minima este de ordinul miilor de euro, chiar daca este facuta pentru un minim de amenajare.

„In apartamentele de tip vechi fara imbunatatiri trebuie facuta cel putin o igienizare, coroborata cu masuri de izolare termica a constructiei, de aducere la parametrii prevazuti in normele actuale", spune arhitectul Eugeniu Draghescu. Igienizarea presupune curatarea peretilor si aplicarea unui strat de vopsea lavabila sau de beton aparent.

„O astfel de varianta minima de amenajare a unui apartament de 60 de metri patrati costa intre 5.000 si 6.000 de euro, inclusiv montarea unui parchet laminat tip clic-clac", explica, pentru "Adevarul", Daniel Nentu, director comercial al Soft Construct Consulting.

Conform aceleiasi surse, o amenajare completa costa pentru un apartament de doua camere intre 10.000 si 15.000 de euro, pentru ca presupune reparatii, tencuiri, gletuiri, izolatii termice, modificarea sau schimbarea in totalitate a instalatiei termice, placari cu gresie, faianta, gips-carton, dar si operatiuni de decopertare a peretilor pentru schimbarea instalatiei electrice vechi, din aluminiu, cu alta moderna, din conductori de cupru.

Ionut Morariu, Andrei Panait