Rechinii imobiliari au pus ochii pe Grindul Chituc de pe Lacul Sinoe

Imobiliare , ANALIZE / COMENTARII

28.02.2008 - Gardianul
Rechinii imobiliari au pus ochii pe Grindul Chituc de pe Lacul Sinoe

Una din ultimele zone virgine de pe litoralul romanesc al Marii Negre, Grindul Chituc, pare sa-si traiasca ultimele zile de glorie. Mari firme imobiliare au pus deja ochii pe fasia de teren cuprinsa intre Lacul Sinoe si mare, iar ecologistii avertizeaza ca este posibil ca in urmatorii ani sa apara sute de constructii intr-o zona declarata deja
„arie protejata“ a patrimoniului universal. Si pentru ca accesul in zona Grindului este destul de dificil pentru utilaje, existand trei variante de drum neamenajat, s-a luat in discutie includerea respectivului perimetru intr-un proiect amplu, finantat de Guvern, care vizeaza consolidarea intregului litoral.

Marti dupa-amiaza, la Primaria din Mihai Viteazul, s-a desfasurat dezbaterea publica pe marginea proiectului drumului de acces prin Grindul Chituc, proiect initiat de Directia Apele Romane Dobrogea Litoral, pentru investitia numita „Lucrari de consolidare si protectie a litoralului pe sectorul Nord-Midia, etapa I“. Pe langa reprezentanti ai DADL, ai Administratiei Rezervatiei Biosfera Delta Dunarii, ai autoritatilor locale, la dezbatere au fost prezenti trimisii principalelor organizatii ecologice care militeaza pentru pastrarea Grindului drept arie protejata si, in consecinta, lipsita de orice constructie.
Investitia care vizeaza consolidarea digului in zona Gura Portitei – Chituc are drept principal scop evitarea revarsarilor apelor Marii Negre in Lacul Sinoe, fapt care se petrece acum la orice furtuna mai puternica. Iar pentru realizarea digului este nevoie de piatra, ce va fi transportata in regiune cu utilaje grele, pe uscat. Si cum nu exista un drum amenajat care sa suporte un asemenea trafic, autoritatile doresc sa «taie» Grindul cu o sosea. Artizanii viitorului drum spun ca orice zi de intarziere in realizarea acestui dig ameninta cu disparitia, la orice furtuna mai puternica in Marea Neagra, a intregului lac Sinoe si a peste 60.000 hectare de teren agricol, care se iriga in prezent cu apa din lac.