Pret inghetat la terenurile din provincie

Imobiliare

15.07.2008 - Adevarul
Pret inghetat la terenurile din provincie
Sibiul este singurul oras in care preturile au crescut in luna iulie, pana la nivelul de 70 de euro metrul patrat
Specialistii imobiliari anuntau in aprilie o scumpire generalizata a terenurilor cu o medie de 20%. Aprecierea, spuneau ei, ar fi urmat sa aiba loc in a doua jumatate a lui 2008. Estimarile s-au dovedit insa a fi eronate.
Datele colectate de „Adevarul" de la agentiile imobiliare locale, din luna martie si pana acum, indica o incremenire a pietei terenurilor. Principala cauza este, in opinia brokerilor, incetinirea cadentei de demarare de noi proiecte rezidentiale.

„Terenurile merg mana in mana cu segmentul rezidential, pentru ca dezvoltatorii imobiliari au fost principalii clienti pe acest domeniu. Acestia insa construiesc intr-un ritm mult mai lent decat inainte, pentru ca populatia nu are putere de cumparare.
Nu se mai achizitioneaza locuinte noi cu banii jos, ci doar prin credite ipotecare sau imobiliare cu avans cat mai mic. Scaderea cererii afecteaza in mod direct pretul terenului", explica Doru Lupeanu, director al agentiei imobiliare clujene Grup de Lux.

Andrei Panait