Plaza Centers, inca 5 proiecte

COMPANII SI FIRME DE CONSTRUCTII , Imobiliare

06.11.2007 - Business Standard

Dezvoltatorul imobiliar Plaza Centers, parte a grupul israelian Elbit Medical Imaging, vizeaza un miliard de euro in cinci proiecte imobiliare pe piata locala in urmatorii doi ani. Compania mai are in plan construirea a altor cinci proiecte in principalele orase ale tarii.

Numele Plaza Centers este legat de cel al proiectului de la Casa Radio. Elbit Medical este, printr-o subsidiara, proprietarul complexului hotelier bucurestean Centre Ville. “Ne intereseaza dezvoltarea de proiecte si in orasele Targu-Mures, Ploiesti, Pitesti, Deva si Constanta. Vor fi proiecte concentrate pe un element comercial de tip mall, dar care vor cuprinde si birouri, si rezidential”, a declarat pentru Business Standard Luc Ronsmans, Country Manager al Plaza Centers Romania. El a mai spus ca se afla in proces de achizitie a noi terenuri in aceste orase. Cel mai mare proiect al companiei este Dambovita Center, un parteneriat public-privat care va cuprinde 600.000 de metri patrati de spatii comerciale, birouri si locuinte. Lucrarile sunt evaluate la 600 milioane de euro si au ca termen de finalizare urmatorii trei ani si jumatate. Proiectul va fi dezvoltat pe un teren de 91.000 de metri patrati si va fi realizat intr-o singura faza. Compania mai este implicata in alte patru proiecte comerciale in Timisoara, Miercurea-Ciuc, Iasi si in Slatina, proiecte care implica o investitie totala de circa 220 milioane de euro. Yield-urile se vor stabiliza pentru cladirile de birouri la 5,5% si pentru centrele comerciale la 6-6,5%.