Patronul de la Universul vinde un teren de 20 ha

Imobiliare

16.04.2008 - Business Standard

Compania imobiliara Fortuna, controlata de omul de afaceri american Johnatan Mann, actionarul majoritar al tipografiei Universul din Bucuresti, va scoate la vanzare un teren de 21,1 hectare, amplasat in zona de nord a Bucurestiului, la un pret minim de 35 de euro pe metru patrat. Terenul este situat pe strada Mimozei din Capitala, intr-o zona industriala din apropierea soselei Chitila, valoarea minima solicitata de proprietar fiind de 27,5 milioane de lei (7,4 mil. euro).

Contactat de Business Standard, Johnatan Mann a declarat ca pretul solicitat este unul bun, deoarece acesta a fost achizitionat contra unei sume mai mici. De asemenea, compania va scoate la vanzare un alt teren, cu suprafata de 17,5 hectare, amplasat in comuna Hotarele, judetul Giurgiu, la un pret de minimum 1,8 milioane de lei (circa 485.000 de euro).