Oferta de criza: casele din materiale neconventionale

Materiale de constructii

09.12.2009 - Capital
Oferta de criza: casele din materiale neconventionale

Piata caselor construite din materiale neconventionale pare sa prinda contur in contextul actual al pietei, in primul rand datorita pretului care ajunge in unele cazuri la jumatatea celui cerut pentru o constructie din zidarie, dar si datorita rapiditatii de dezvoltare si a confortului termic sporit.

In ultimii ani constructorii romani de case au preluat o serie de modele occidentale, dar nu au avut mare succes cu ele, deoarece cumparatorii locali erau concentrati pe locuintele traditionale, din beton sau caramida. Acum, noile sisteme incep sa fie tot mai intens promovate ca o alternativa la metodele traditionale de constructii si pot oferi produse de calitate accesibile romanilor cu venituri mici si medii.

Astfel, au aparut casele prefabricate, din lemn si placi din fibre orientate de tip OSB. Avem si locuinte tip sandwich, cu structura din lemn, invelite cu lambriu sau OSB si izolate pe interior cu vata de sticla. Modelul canadian, cel cu pereti din gips carton a inceput sa fie adoptat si la noi, la fel casele din calupuri de polistiren expandat, in care se toarna beton ca intr-un cofraj.

Casa construita cu patru oameni

Importat din America, sistemul de constructie Amvic este un sistem de cofraje termoizolante care are ca scop formarea peretilor din beton, de tip monolit. Aceste cofraje sunt alcatuite din doua panouri de polistiren expandat, unite cu bride de plastic dur. Sistemul combina izolatia termica efectiva a polistirenului expandat cu avantajele unui perete monolitic de beton armat. O casa construita pe acest sistem este cu pana la 300% mai eficienta termic decat una construita pe sistemul traditional de zidarie.

O casa Amvic, la rosu, costa in medie 200 de euro/mp si constructia dureaza circa 30 de zile calendaristice. Se construieste din cofraje termoizolante de gen lego si e nevoie de doar 4 persoane pentru a construi o astfel de locuinta, care are o durata de viata de 400 de ani.

„Pentru o casa normala se folosesc circa 500 de cofraje. Daca piata a scazut cu 50% in acest an, afacerile noastre s-au depreciat cu doar 30%, de la 5,3 mil. euro in 2008, anul acesta ajungem la circa 4 mil. euro. Cred ca anul viitor vanzarile se vor imbunatati. Ne asteptam la cresteri omenesti de 10-15%. Acum se cauta sisteme de constructii prin care casele sa fie bine termoizolate, sa se faca repede si sa aiba un cost decent“, a declarat pentru capital.ro Marin Crutescu, directorul general al Amvic.

Compania exporta circa 7-8% din productia locala pe piete precum Franta, Elvetia, Bulgaria, Finlanda si Creta.

Case prefabricate din lemn

„La noi se mai merge pe modelul combinat, cu parterul pe sistem clasic si etajul din lemn. Costul unei case din lemn care sa poata fi locuita permanent, deci nu una de vacanta, este la o treime din costul uneia clasice“, a explicat Dan Dumitru Copaceanu, directorul general al Institutului National al Lemnului.

Potrivit acestuia, costul mediu al unei case din lemn este de circa 230-300 de euro/mp si poate ajunge la maxim 500 de euro/mp, in cazul unei proiect mai complex. In plus, o casa din lemn de 120 mp structurara pe parter, plus un etaj, poate fi construita in maxim o saptamana. Practic se toarna fundatia si se monteaza prefabricatele. O casa de lemn cu patru etaje rezista la un cutremur de 8 grade.

„Daca e fara instalatii se ajunge chiar si la 200 de euro/mp, in nordul tarii sunt firme care construiesc chiar si cu 140 de euro/mp. Am purtat niste discutii cu primariile pentru a construi case din lemn pentru tineri“, a mai spus Copacean.

Occidentul sta in case romanesti

Numai in cadrul Asociatiei Patronale a Forestierilor din Romania sunt inclusi peste 100 de constructori de case din lemn, insa majoritatea produc pentru export, pentru piete precum Italia, Germania, Austria, Franta sau Irlanda.

„Perioada financiara dificila s-a resimtit si in interesul pentru case de lemn, mai precis in comenzi concrete. Interes pentru casele de lemn a existat, dar clientii s-au limitat doar la a culege informatii referitoare la pret. Comparand  anul 2008 cu perioada similara din 2009 vanzarile caselor din lemn au scazut cu circa 20-25%“, a spus Imre Szilagyi, proprietarul firmei Apicom din Ciumani, judetul Harghita.

Acesta a mai spus ca din productia de case, circa 70% se exporta. Dintre acestea 60% sunt achizitionate de persoane fizice, iar 40% de firme. Restul de 30% sunt case destinate pietei interne, achizitionate in totalitate de persoane fizice.

Dezavantajele unei case din lemn

La casele din prefabricate, fundatia nu este asigurata de furnizor, ceea ce reprezinta un cost suplimentar. Tot la capitolul costuri aditionale se inscrie si necesitatea izolarii fonice a podelelor si ignifugarea materialului lemnos pentru rezistenta la foc. O astfel de constructie are o rezistenta in timp mai mica, fata de casele din zidarie si sunt mai greu de vandut, deoarece nu sunt la fel de populare ca cele din zidarie.