Numarul de locuinte terminate in S1 2009 a crescut cu 1.248

Constructii

03.09.2009 - Curierul National

Numarul de locuinte terminate in S1 2009 a crescut cu 1.248, fata de S1 2008, pana la 23.501, iar numarul de locuinte date in folosinta in T2 - 2009 a crescut cu 1.554, fata de aceeasi perioada a anului anterior, pana la 12.906, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS).

Pe medii de rezidenta, analiza constructiei de locuinte noi releva o inversare a ponderii acestora in S1 - 2009 fata de S1 -  2008. Astfel, in primele sase luni din acest an, cea mai mare pondere a locuintelor (52,0%) au fost date in folosinta in mediul urban, spre deosebire de aceeasi perioada a anului trecut, cand majoritatea locuintelor au fost construite in mediul rural (52,8%).

In ceea ce priveste repartitia pe fonduri de finantare a locuintelor terminate, in S1 - 2009 a crescut numarul locuintelor realizate din fonduri private cu 723 locuinte, iar numarul locuintelor realizate din fonduri publice a crescut cu 525 locuinte.
Potrivit datelor INS, distributia in profil regional pune in evidenta o crestere a numarului locuintelor terminate in trei regiuni de dezvoltare, respectiv Nord-Est (+794 locuinte), Sud-Est (+711 locuinte) si Sud-Muntenia (+675 locuinte).
Cele mai importante scaderi au fost inregistrate in regiunile de dezvoltare Centru (-502 locuinte) si Sud-Vest Oltenia (-192 locuinte).

Potrivit datelor INS, pe medii de rezidenta, analiza constructiei de locuinte noi pune in evidenta, situatie apropiata cu cea din S1 - 2009, o inversare a ponderii acestora in T2 - 2009 fata de T2 -  2008. Astfel, in cel de-al doilea trimestru din acest an, cele mai multe locuinte (53,0%) au fost construite in mediul urban, spre deosebire de T2 - 2008, cand majoritatea locuintelor au fost construite in mediul rural (52,8%).
In ceea ce priveste repartitia pe fonduri de finantare a locuintelor terminate, in T2 - 2009, comparativ cu aceeasi perioada din anul anterior, a crescut atat numarul locuintelor realizate din fondurile private (cu 920 locuinte), cat si a locuintelor din fondurile publice (cu 634 locuinte).

Analizand pe regiuni de dezvoltare, se observa o tendinta de crestere a numarului locuintelor terminate pe total cu 1.554 locuinte, crestere reflectata in principal in regiunile de dezvoltare Sud-Est (+686 locuinte), Nord-Vest (+486 locuinte) si
Nord-Est (+227 locuinte). S-au inregistrat scaderi in regiunile de dezvoltare Bucuresti - Ilfov (-162 locuinte) si Sud-Vest Oltenia (-141 locuinte).