Nokia declanseaza razboiul pamantului

Imobiliare , COMPANII SI FIRME DE CONSTRUCTII

28.01.2008 - Ziua de Cluj

Consiliul Judetean vrea teren de la USAMV pentru extinderea Tetarom, insa rectorul nu este de acord.

Executivul Consiliului Judetean (CJ) face demersuri pentru a prelua inca 170 de hectare de teren pentru extinderea parcului industrial Tetarom III, din localitatea Jucu. Numai ca acest teren se afla in administrarea Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara(USAMV), iar rectorul Liviu Marghitas nu se arata deloc incantat sa-l cedeze.

Marghitas a afirmat ca suprafata de teren pe care au cedat-o companiei Nokia nu a adus nici un beneficiu Universitatii, pentru ca Nokia nu a respectat protocolul.

In sedinta publica a CJ de miercuri, ar urma sa se aprobe proiectul privind extinderea parcului industrial Tetarom III, din localitatea Jucu, cu inca 170 de hectare. Situat in imediata vecinatate a parcului, terenul se afla in proprietatea statului si in administrarea USAMV. Aprobarea finala pentru ca acest teren sa fie preluat de CJ trebuie sa vina de la Ministerul Educatiei.

“Mai intai sa aprobe CJ extinderea Tetarom, apoi urmeaza ca presedintele Marius Nicoara sa faca demersul la Ministerul Educatiei pentru ca acest teren sa poata fi preluat. De asemenea, mai sper ca si USAMV, care este administratorul acestui teren, sa fie de acord sa ni-l cedeze”, a spus directorul Tetarom, Viorel Gavrea.

Reamintim ca parcul Tetarom III se extinde pe circa 160 de hectare, iar 90 de hectare din suprafata au fost ocupate de Nokia si societatile furnizoare ale acestei companii. “Am cereri din partea unor investitori importanti care ar mai putea ocupa inca vreo 700 de hectare. Dar deocamdata ar fi bine sa putem obtine si cele 170 de hectare pe care le-am solicitat”, a declarat Gavrea.

 “Nokia nu a respectat protocolul”

Terenul de 170 ha identificat de societatea Tetarom face parte dintr-o suprafata mult mai mare - 1.390 ha – pe care USAMV o detine in administrare cu statutul de statiune de cercetare. De altfel, prima bucata, de 150 de hectare, pe care Tetarom a preluat-o pentru investitia Nokia, a fost desprinsa tot din aceasta suprafata.

Marghitas, nu s-a aratat incantat de faptul ca Tetarom mai vrea sa mai preia inca 170 de hectare. “Daca ar fi vorba de drumuri sau de alte retele de infrastructura as intelege, dar asa, numai pentru ca sa se extinda Tetarom. Eu nu pot intelege si sper ca reprezentantii administratiei judetene sa aiba ratiunea de a ne consulta inainte de a lua vreo decizie”, a sustinut Marghitas.

Acesta a mai spus ca si inital, cand a fost vorba de Nokia s-a lasat greu induplecat. “Am fost de acord pentru ca Nokia, s-a angajat ca va sprijini USAMV cu o investitie de 1,5 milioane de euro in vederea realizarii unor retele de comunicare. S-a semnat chiar si un protocol in acest sens. Dar ce folos, Nokia nu l-a respectat”, a afirmat Marghitas. Directorul de comunicare al Nokia, Monica Alb, nu a putut fi contactat ieri.

Rectorul USAMV se teme insa ca Tetarom nu se va opri aici cu cererea de terenuri. “Astazi vin si cer 50 de hectare, apoi inca 100, apoi nu stiu cat si asa se duce naibii toata sandramaua, iar USAMV nu mai ramane cu nimic!”, s-a plans rectorul.

Cosmina Fernoaga