Mivan ar putea renunta la Arad

Imobiliare

31.03.2008 - Business Standard
Mivan ar putea renunta la Arad

Grupul irlandez Mivan Development, care a anuntat dezvoltarea a zece mall-uri in Romania, in urmatorii patru ani, ar putea renunta la constructia proiectului din Arad, pe fondul competitiei acerbe de pe piata, au declarat reprezentantii companiei.
 
“Nu s-a decis inca renuntarea la proiectul din Arad, dar, din cauza schimbarilor de pe piata, nu credem ca acest oras poate sustine atatea centre comerciale”, au declarat reprezentantii Mivan. Pana in prezent, in Arad a fost anuntata constructia a peste cinci centre comerciale, cel al israelienilor de la AFI Europe si Globe Trade Centre, cel al Red Management Capital si al Atrium Centers. Doua dintre cele cinci mall-uri care vor fi construite in Arad, respectiv Atrium Centers, cu o suprafata inchiriabila de 30.000 de metri patrati, si AFI Palace Arad, cu o arie de 33.000 de metri patrati, sunt la o distanta de doar o strada, iar lucrarile de constructie au demarat la inceputul acestui an.

“Suntem in stadiul de evaluare a pietei aradene, din punct de vedere competitional. Oricum, daca nu o sa fie construit mall-ul din Arad, cu siguranta vom construi in alt oras, dar planul nostru, care cuprinde zece centre, va fi respectat”, spune oficialul Mivan. Un alt oras in care irlandezii si-au anuntat intentia de a dezvolta un centru comercial este Targu-Mures, unde exista deja doua mall-uri construite, unul al Matrix Investments si celalalt al BelRom.

Totodata, luna trecuta, Plaza Centers - dezvoltatorii proiectului Casa Radio din Capitala - a anuntat ca va dezvolta un mall in acelasi oras. Israelienilor li se adauga si austriecii de la Immoeast, care vor sa dezvolte o retea de 20 de centre comerciale in Romania, dintre care unul in Targu-Mures. Posibilitatea de a se repeta cazul din Arad si la Targu-Mures nu a fost inca analizata de Mivan. Precedentul creat de Mivan vine in intampinarea declaratiilor facute de Bogdan Georgescu, managing partner in cadrul Colliers" class='linkuri'>Colliers International, care anunta ca doar 50% dintre cele circa 90 de mall-uri anuntate pe piata din Romania vor fi realizate pana in 2009.

Alexandru Urzica