Metrorex reia licitatia pentru Drumul Taberei

Licitatii constructii

18.01.2010 - Ziarul financiar
Metrorex a anulat licitatia privind executia structurilor statiilor, galeriilor si tunelelor pentru Magistrala V a metroului, Drumul Taberei-Universitate, pe tronsonul Raul Doamnei-Hasdeu, estimata la 1,31 miliarde lei fara TVA, urmand sa o reia sub alta forma in februarie.

"La sugestia consultantului am anulat licitatia si urmeaza sa o reluam in luna februarie intr-o alta abordare, respectiv in doua pachete in loc de patru, cum a fost elaborata initial. Decizia a fost luata pentru o mai buna eficientizare a costurilor investitionale, dar si pentru a ne asigura ca tot tronsonul va fi finalizat in acelasi timp de catre constructori", a declarat vineri directorul general al Metrorex, Gheorghe Udriste.

In luna decembrie a anului trecut, Metrorex a amanat termenul pentru depunerea ofertelor cu aproximativ 30 de zile, pentru 14 ianuarie 2010, la solicitarea mai multor firme participante la licitatie.