Leasingul imobiliar si cel de echipamente - motorul pietei in acest an

Finante Banci

14.05.2008 - Curierul National
Leasingul imobiliar si cel de echipamente - motorul pietei in acest an

Pentru 2008, estimata o crestere cu 20%
Piata de leasing din Romania ar putea ajunge la circa 6 miliarde euro in acest an, in urcare cu 20% fata de anul trecut, sustinuta mai ales de cresterea puternica de pe segmentele de leasing imobiliar, vehicule comerciale si echipamente, sustin sefii companiilor de leasing chestionati de NewsIn. Valoarea bunurilor finantate pe piata romaneasca de leasing a avansat cu 51,59% anul trecut pana la 4,94 miliarde euro, in special datorita intrarii de noi societati, depasind astfel estimarile initiale cu circa 650 milioane euro. "Consider ca piata romaneasca de leasing va creste cu 20% in acest an", a precizat directorul general al BCR Leasing, Claudiu Emanuil Stanescu.
 
Acesta a adaugat ca segmentul imobiliar va fi pe primul loc in ce priveste ritmul de crestere, dar cele mai mari valori de bunuri finantate se vor regasi tot pe segmentul auto, insa acesta din urma tinde sa scada ca pondere in structura pietei. "Ritmul de crestere pe segmentul de vehicule comerciale va fi de asemenea semnificativ mai mare in acest an comparativ cu 2007", a mai spus Stanescu. El a mentionat ca acest segment are un mare potential de crestere, explicand ca, numai in primul trimestru al acestui an, BCR Leasing a afisat afaceri de 84 milioane euro comparativ cu valoarea inregistrata pe tot anul trecut, de 102 milioane euro.

"Este clar ca aici va fi o crestere semnificativa, dar trendul nu va mai fi similar celui inregistrat in primul trimestru pentru ca au fost niste elemente care au creat aceasta portita", a mai spus Stanescu, referindu-se la oferta din piata in ce priveste licitatiile. "Segmentul de vehicule comerciale va ramane un segment vedeta alaturi de real estate", a adaugat Stanescu.

Adrian Ungureanu