Kika va investi in urmatorii cinci ani peste 60 milioane de euro

Constructii

Retailer-ul austriac de mobila Kika va investi – in urmatorii cinci ani – peste 60 milioane de euro in dezvoltarea nationala. Primul magazin (prin intermediul caruia vor fi vandute peste 50.000 de produse) va fi deschis in Bucuresti, pana la sfarsitul anului curent. Obiectivul va avea o suprafata de 27.000 mp si va face parte din zona comerciala a cartierului rezidential West Park, din Militari.

"Intrarea pe aceasta piata devine, astfel, urmatorul pas logic al strategiei noastre pentru dezvoltare, mai ales ca Romania a inregistrat o crestere economica importanta, fapt datorat si aderarii la Uniunea Europeana", a declarat Paul Koch, managing director al grupului Kika/Leiner.Pentru intervalul urmator este planificata inaugurarea altor opt magazine in orase precum: Bucuresti, Oradea, Timisoara si Constanta.

Grupul Kika/Leiner detine 63 de magazine in Austria, Ungaria, Cehia, Croatia si Slovacia. Construirea altor unitati Kika va fi realizata in Cehia, Ungaria, Croatia, Slovacia, Romania si Serbia. In anul fiscal 2006-2007 grupul Kika/Leiner a avut o cifra de afaceri de 1,24 miliarde euro.

Razvan Popa