Investitorii au retras patru miliarde de euro de pe piata imobiliara in 2009

Imobiliare

22.05.2009 - Gandul

De la inceputul anului, fondurile de investitii si companiile imobiliare au retras de pe piata romaneasca aproximativ patru miliarde de euro, suma alocata dezvoltarii de proiecte, care ulterior au fost inghetate din cauza crizei, estimeaza reprezentantii Cushman&Wakefield. „Retragerea de capital s-a facut mai ales de catre fondurile si companiile care aveau o acoperire europeana, daca nu internationala. Sumele retrase au fost mai ales cele destinate proiectelor majore programate si care, de fapt, au fost acum inghetate, respectiv cladiri de birouri, centre comerciale si proiecte rezidentiale“, a declarat Dan Ionascu, director in cadrul companiei, citat de Mediafax.

El a mentionat ca retragerea sumelor mentionate s-a realizat efectiv sub forma de lichiditati. „Anumite fonduri si chiar companii au ales sa se retraga intr-o perioada de timp foarte scurta, de cateva zile, in momentul in care lipsa de lichiditati in pietele de origine s-a acutizat“, a explicat Ionascu. In opinia sa, Romania este perceputa acum de investitori ca o piata cu un grad mai ridicat de risc. „Investitiile au la baza, intai de toate, o analiza de risc in care fiecare tara sau regiune in parte este caracterizata sub forma unui coeficient. Cu cat riscul este mai mare, cu atat respectivul coeficient este mai ridicat. Romania, in conditiile actuale, comparata cu piete precum Rusia sau SUA, se poate caracteriza ca una de sacrificiu“, a adaugat Ionascu.