Investitorii adevarati iau locul

Imobiliare , ANALIZE / COMENTARII

Diversificare sau supraspecializare? Aceasta e intrebarea „rechinilor“ din real estate
Saturatia pietei imobiliare autohtone nu este decat o iluzie, sustin reprezentantii unor mari companii de investitii imobiliare. Piata a crescut in termeni de volum, dar continua sa resimta deficiente la capitolul calitate. De aceea marii investitori care vin sau vor veni nu sunt speriati de imbulzeala de proiecte din real estate-ul romanesc.

Razboaiele viitorului vor fi date in imobiliare pe terenul calitatii si inovarii. Este si motivul pentru care, in pofida scaderii randamentelor investitionale, conducta de bani spre sectorul imobiliar romanesc nu se va inchide prea curand. Dar nici nu va mai cunoaste un aflux atat de puternic ca in anii precedenti, apreciaza reprezentantii unor mari investitori din sectoarele logistic, retail sau office. Pentru multi investitori si dezvoltatori nou-intrati pe piata, numarul mare de actori deja prezenti este un semn bun. Boom-ul, chiar daca sugereaza inghesuiala, nu inseamna ca toate locurile sunt ocupate. Din contra, ca in orice sala de teatru, cele mai bune locuri sunt rezervate pentru VIP-uri, iar pe piata imobiliara romaneasca multe vedete din marea finanta imobiliara inca nu au ajuns.

Tiago Vidal, manager corporate communication Sonae Sierra, spune ca pe piata romaneasca sunt acum foarte multi jucatori, „chiar prea multi, ar zice unii, dar dintre acestia prea putini sunt companii serioase. De aceea suntem increzatori in viitorul nostru pe piata de retail din Romania“. Sonae Sierra, firma cu capital mixt britanic si portughez, este un important brand de centre comerciale tip mall din Europa. Compania opereaza in prezent 47 de astfel de unitati in Portugalia, Spania, Italia, Germania, Grecia, Romania si Brazilia, cu o suprafata totala de inchiriat de peste 1,9 milioane de mp. Pentru Sonae Sierra, micii tunari imobiliari care fac acum foarte mult zgomot pe piata nu sunt o concurenta de care sa tii cont. „Cu cateva exceptii, marii operatori din zona retail inca nu au venit in Romania, de aceea, din punctul nostru de vedere, chiar daca am intrat mai tarziu pe piata romaneasca, comparativ cu marile branduri suntem printre pionieri“, apreciaza reprezentantul firmei. Punctul forte al proiectelor de mall dezvoltate sau operate de compania portugheza este conceptul de mall tematic. Mostenite (ca in cazul unor amplasamente foste fabrici) sau inovate, temele se manifesta sub forma unor concepte arhitecturale inedite. Consumatorul modern nu vine la mall doar pentru cumparaturi sau bowling. „Atmosfera prietenoasa cu mediul, amenajarile de bun-gust si discretia tehnologica sunt secretele unui proiect de succes“, crede Vidal.

Planurile din Romania ale Sonae Sierra au in vedere achizitia a cel putin trei noi terenuri unde urmeaza sa fie dezvoltate proiecte de tip mall, din care unul in Bucuresti. „Politica noastra este sa anuntam oficial achizitiile doar dupa semnarea contractelor“, declara directorul general al Sonae, Alvaro Portela. Proiectele certe ale companiei portugheze sunt cele doua dezvoltari din Ploiesti si Craiova. Centrul comercial din Ploiesti va fi construit pe un teren de 16 hectare in zona de sud a orasului si va avea o suprafata totala inchiriabila de 64.070 mp - investitie de circa 153,6 milioane euro. Proiectul din Craiova va totaliza o suprafata inchiriabila de 55.537 mp si va necesita o investitie de 139,4 milioane euro. Sonae Sierra a intrat pe piata romaneasca anul trecut, prin achizitia centrului comercial River Mall Ramnicu-Valcea, tranzactie mediata de Cushman & Wakefield Activ Consulting.

Oleg Cojocaru