Imobiliarii spera sa scoata piata de la „cutie“ din 2010

Imobiliare

20.03.2009 - Curierul National
Imobiliarii spera sa scoata piata de la „cutie“ din 2010

26% dintre dezvoltatori si reprezentanti ai mediului bancar spun ca problemele pot persista inca doi ani

Tranzactiile imobiliare au scazut cu 90%, fata de perioada similara din 2008
Primele semne de revenire a pietei imobiliare sunt asteptate sa apara incepand cu 2010 si sunt asociate cu reluarea finantarii si scaderea preturilor la un nivel considerat acceptabil de clienti, se arata intr-un studiu NewsIn. Majoritatea subiectilor intervievati (26%), reprezentanti ai principalilor dezvoltatori imobiliari si ai mediului bancar, se asteapta ca problemele de pe piata imobiliara sa dureze intre un an si doi ani. Totusi, 22% dintre respondenti declara ca nu pot aprecia durata crizei.
Potrivit acestora, principalul efect care se resimte la nivelul pietei rezidentiale este "blocajul" tranzactiilor, afectate de o scadere apreciata la 90% fata de perioada similara a anului trecut. Cauzele blocajului, in opinia expertilor citati, tin atat de dificultatile de finantare (proiecte noi/finalizarea proiectelor incepute), cat si de "perceptia negativa a clientilor asupra corectitudinii preturilor", ceea ce se concretizeaza intr-o stare de "asteptare" sau de amanare a comportamentului de cumparare.
Aproximativ 68% dintre respondenti apreciaza ca tranzactiile de tip vanzare/cumparare de pe piata rezidentiala sunt blocate, 86% asociaza blocarea tranzactiilor unei "stari de expectativa" din partea clientilor potentiali.

Locuintele vechi se vor ieftini cu pana la 50%, iar cele noi chiar si cu 25%

Sectoarele pietei rezidentiale sunt afectate in mod diferit de criza. Daca in cazul imobilelor vechi majoritatea expertilor imobiliari estimeaza o scadere a preturilor cuprinsa intre 30 - 50%, in cazul imobilelor nou construite scaderea preconizata este de 15 - 25%.
"In momentul in care au inceput sa se dea credite, acelasi apartament de doua camere intr-o zona decenta a ajuns, intr-un an, de la aproximativ 15 mii de euro undeva la 60 de mii de euro. Apoi a ajuns sa fie tranzactionat la 120 - 130 de mii de euro. Vom ajunge la un 60 - 70 de mii de euro, care e o valoare normala, sustenabila, zic eu, in momentul de fata la scara larga", a spus unul dintre subiectii intervievati. Evolutia preturilor este perceputa diferit prin raportare la diferitele categorii de imobile. In cazul imobilelor vechi este asteptata o scadere medie de 36%, iar in cazul celor nou construite de 21%. In opinia expertilor citati, exista cerere in piata, dar aceasta nu se concretizeaza in comportament de achizitie, ci in principal, in comportament de inchiriere.
Totodata circa 88% dintre cei intervievati afirma ca imobilele vechi erau supraevaluate, iar la momentul actual este dificil de calculat "pretul corect" in cazul acestora. Se estimeaza o diferenta de aproximativ 20 - 30 de procente intre preturile imobilelor noi si ale celor vechi, dupa stabilizarea pietei. In cazul imobilelor nou construite, majoritatea brokerilor, cat si a dezvoltatorilor imobiliari intervievati, apreciaza ca exista o tendinta de scadere a preturilor, insa, procentual, aceasta scadere este net inferioara fata de imobilele vechi. De asemenea, aceasta tendinta afecteaza diferit categoriile de imobile de pe aceasta piata. Presiunea de scadere a preturilor afecteaza imobilele din categoriile mediu si mediu plus si se resimte mult mai putin in cazul imobilelor din categoria lux. Daca in cazul imobilelor mediu si mediu plus, participantii la interviuri apreciaza o scadere a pretului de aproximativ 20%, in cazul categoriei lux vorbim de o stagnare a preturilor sau, in unele cazuri, de o scadere de maximum 5%.
Dezvoltatorii afirma ca vor mai fi amanari pentru proiectele din acest an
De asemenea, majoritatea dezvoltatorilor intervievati se asteapta la o amanare a proiectelor rezidentiale programate a fi demarate anul acesta, dar si la probleme in finalizarea celor aflate in primele faze de constructie.
Principalele comportamente de adaptare a dezvoltatorilor la caracteristicile actuale ale pietei sunt introducerea sistemului de rate la dezvoltator si reducerea marjei de profit. In cazul companiilor imobiliare, comportamentul de adaptare consta in reconfigurarea activitatii, adica prin scaderea ponderii vanzarilor in favoarea inchirierilor si reducerea cheltuielilor, in principal cheltuieli administrative si salariale.
Cercetarea "Perceptie si asteptari, in domeniul imobiliar, cu privire la criza economica si financiara" a fost realizata in perioada 10 ianuarie -10 martie 2009. Cercetarea calitativa a fost realizata pe baza a 28 de interviuri in profunzime cu directori generali, directori executivi si directori de marketing din cadrul principalilor dezvoltatori imobiliari si companii imobiliare din Bucuresti, precum si cu persoane cu functii de decizie in institutii bancare/financiare din Romania, dar si consultanti financiari. Cercetarea cantitativa s-a realizat pe un esantion de 190 de companii imobiliare, chestionarele fiind aplicate persoanelor din conducerea companiilor cuprinse in esantion.