Harta investitiilor industriale din judet este in continua expansiune

Imobiliare

01.04.2008 - Clujeanul
Harta investitiilor industriale din judet este in continua expansiune

Zonele aflate la mare cautare in acest moment sunt Jucu, Dej si Campia Turzii, locatii in care, in ultimii doi ani, au fost realizate investitii industriale de peste 50 de milioane de euro, iar tendinta de extindere a investitiilor spre orasele din jurului Clujului continua. In urmatorii ani la Jucu, Dej si Campia Turzii sunt anuntate proiecte industriale a caror valoare investitionala depaseste 200 de milioane de euro.

Una dintre cele mai importante investitii industriale este anuntata in Dej si urmeaza sa fie realizata de grupul german din domeniul automotive Kolbenschmidt Pierburg AG (KSPG), cu venituri anuale de peste 2 mild. Euro. Concernul german intentioneaza sa investeasca aproximativ 80-120 de milioane de euro intr-o fabrica de componente auto in Parcul Industrial Dej din judetul Cluj.
Reprezentantii Kolbenschmidt Pierburg AG au vizitat in mai multe randuri Parcul Industrial Dej si potrivit oficialitatilor locale, constructia fabricii va demara in urmatoarele luni. Grupul german include cinci divizii autonome, in Romania urmand sa fie adusa divizia specializata in productia de bloc motoare pentru autoturisme, principalii clienti ai fabricii din Dej urmand sa fie Porsche, Jaguar si Mercedes.

15 hectare la Dej
Divizia KS Aluminium Technologie, care va fi prezenta in Romania a realizat in 2006 vanzari de 224 milioane de euro. Grupul german intetioneaza sa concesioneze 15 hectare in Parcul Industrial Dej, productia urmand sa demareze anul viitor.
Parcul Industrial se intinde pe o suprafata de 40,18 hectare, situata in intravilanul localitatii Dej si este o investitie privata a femeii de afaceri Adriana Cristea. In prezent, in aceasta locatie exista deja un prim investitor, compania Trelleborg, care a construit aici o fabrica de componente auto.
Suedezii au investit in fabrica din Dej peste 20 milioane de euro, aici realizandu-se motoare si sisteme de montare sasiuri, care vor asigura, in principal, necesarul de componente auto pentru fabrica Renault Dacia.
De asemenea, in vecinatatea Parcului Industrial Dej a fost realizata o alta investitie in domeniul de automotive, cea a spaniolilor de la ACE-Fujikura. Grupul spaniolo-japonez detine in zona capacitati de productie pe o suprafata de 10.000 de metri patrati, compania investind aproximativ 10 milioane de euro in constructia fabricii din Dej.
Grupul ACE-Fujikura a deschis de asemenea anul trecut un punct de productie in Turda, judetul Cluj. Aceasta fabrica se afla intr-o locatie inchiriata, dupa ce pana anul trecut compania a realizat doar investitii greenfield. In prezent, ACE-Fujikura Romania include 4 puncte de productie, la Cluj-Napoca, Dej, Campeni, judetul Alba si Turda, judetul Cluj, primele doua fiind investitii greenfield, iar urmatoarele doua locatii fiind inchiriate.
Grupul ACE Automotive a intrat pe piata din Romania in 2001, iar pana in prezent, a investit peste 60 de milioane de euro in dezvoltarea capacitatilor de productie. Prima fabrica de pe piata locala a fost cea din Cluj-Napoca, a carei suprafata este de 16.000 de metri patrati, urmata de cea din Dej, care anul trecut, a ajuns la o suprafata de 10.000 de metri patrati. Punctul de lucru din Campeni este primul dezvoltat de ACE intr-o locatie inchiriata.
Campia Turzii este, de asemenea, un punct important pe harta dezvoltarilor industriale din judetul Cluj. Printre companiile care au investit sau vor investi in zona se numara spaniolii de la MMM Barcelona si germanii de la Heco Schrauben si Reif Bauunternehmung.

Al treilea parc
Compania Reif Construct, filiala locala a dezvoltatorului german Reif Bauunternehmung, va construi in perioada urmatoare cel mai mare parc industrial privat, ca suprafata, din judetul Cluj, investitia in acest proiect fiind estimata la aproximativ 12 milioane de euro.
Proiectul dezvoltatorului german va avea o suprafata de 44 de hectare, fiind cel de-al treilea parc industrial privat care va fi realizat in judetul Cluj. Celelalte doua parcuri industriale private, din zona, au suprafete cuprinse intre 20 de hectare si 40 de hectare si sunt realizate de companiile Nervia, respectiv Arc Parc.
In ceea ce priveste investitorii atrasi in proiect, prima companie, care a inceput deja lucrarile de constructie la viitoarele hale in care isi va desfasura activitatea, este firma germana Heco Schrauben, specializata in prelucrarea metalelor. Compania germana activeaza la nivel de reprezentanta de vanzari in peste 30 de tari si are 160 de angajati la puctul de productie din Germania.
Asa cum se intampla in Dej si Campia Turzii, unde investitiile de dimensiuni mari sunt atrase de parcurile industriale, la fel s-a intamplat si in Cluj-Napoca. Cele doua parcuri industriale publice Tetarom I si Tetarom II vor atrage investitii de peste 300 de milioane de euro, potrivit autoritatilor locale. Parcul industrial Tetarom I are o suprafata de aproximativ 26,8 hectare, iar printre companiile care au concesionat teren aici se numara Siemens, Energobit, Endava, A&A;Medical, Gericom sau Brinel.
Proiectul Tetarom II a demarat in momentul in care concernul american Emerson si-a anuntat intentia de a investi pe piata locala. In prezent, Emerson construieste ce-a de-a doua fabrica in Tetarom II, urmand ca pana in 2010 sa investeasca peste 125 de milioane de euro.

Anca Rif