Garanti Bank vinde credite ipotecare celor care se muta in complexul imobiliar

Finante Banci

21.08.2009 - Ziarul financiar

Garanti Bank, un jucator de talie mica pe plan local controlat insa de unul dintre cele mai mari grupuri financiare din Turcia, vinde credite ipotecare cu dobanda de 6,5% pe an si doua luni perioada de gratie pentru clientii care vor sa achizitioneze locuinte in cartierul rezidential Cosmopolis, din nord-estul Bucurestiului. Nivelul dobanzii este cu un punct sub cel al dobanzii la creditele standard, iar banca nu percepe nici comision de acordare.
 
Pentru un credit de 80.000 de euro, rambursabil in 15 ani, dobanda anuala efectiva este de 7,93% pe an. Garanti opereaza o retea de 50 de agentii, dintre care 20 sunt concentrate in Bucuresti.