FCC şi Vegyepszer vor reabilita DN 66 pentru 70 milioane euro

PROIECTE / DEZVOLTARE , COMPANII SI FIRME DE CONSTRUCTII , Constructii

04.11.2007 - Curierul National

publicat pe 20.09.2007

 

Firmele de construcţii FCC Construccion din Spania şi Vegyepszer din Ungaria au câştigat licitaţia organizată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale pentru reabilitarea Drumului Naţional 66 Filiaşi-Petroşani, valoarea totală a contractelor fiind de 69,8 milioane euro, inclusiv TVA.

Valoarea contractului cu firma spaniolă este de 41,5 milioane de euro, iar compania ungară va executa lucrări în valoare de 28,3 milioane euro.

Lucrările vor viza modernizarea tronsoanelor Filiaşi-Rovinari (48,9 kilometri), respectiv Rovinari-Bumbeşti Jiu (44,6 kilometri).

Contractele au fost semnate la începutul lunii august, la licitaţie fiind depuse zece oferte, câte cinci pentru fiecare tronson.

Proiectul va fi finanţat de Banca Europeană de Investiţii şi de Guvern.

FCC Construccion va participa, de asemenea, la construcţia pasajului Basarab din Bucureşti, în parteneriat cu firma italiană Astaldi, şi va realiza podul de peste Dunăre care va uni România şi Bulgaria, între localităţile Vidin şi Calafat, proiect de 100 de milioane de euro. Firma Vegyepszer a depus o ofertă pentru construcţia primilor 19,5 kilometri ai autostrăzii Bucureşti-Braşov, fără să fie însă selectată de autorităţi pentru derularea proiectului.