Exclusiv TMC: Cei mai importanti jucatori de pe piata imobiliara resping ideea prabusirii acestei piete

Imobiliare , TENDINTE

20.03.2008 - Money Channel
Unii dintre cei importnati actori ai pietei imobiliare din Romania au respins, joi, la unison, in cadrul unei editii speciale realizate de The Money Channel, opinia lansata cu numai o zi in urma de omul de afaceri Dinu Patriciu, potrivit careia piata imobiliara autohtona se afla in pragul prabusirii.

George Copos: Piata imobiliara se va stabiliza, cel mult

Presedintele Clubului Rapid, George Copos, a tinut sa sublinieze ca cel mult ne putem astepta la o stabilizare a acestei piete, in special sub presiunea crizei care se manifesta la nivel international. Nu vom avea o prabusire, ci o scadere a rentabilitatii pe acest sector, sustine omul de afaceri.

"Toti jucatorii de pe piata imobiliara trebuie sa inteleaga ca vor veni doi ani foarte grei, mai grei decat pana acum. Nu va fi aceeasi crestere si in 2008 ca in anii anteriori. Suntem intr-o singura lume, ce s-a intamplat pe piata din America, a ajuns pe piata asiatica si o parte din criza s-a transferat in Romania.
Eu imi asum riscuri si investesc, dar sunt multi care nu stiu ce inseamna a construi un metru patrat, care acum costa dublu fata de 2005. Investesc si imi asum un risc, dar e mai mic, pentru ca am cei trei L: locatie, locatie, locatie. (...) Vorbim de o rentabilitate mai mica. Daca pana in 2005 amortizai o investitie in 4-5 ani, azi astepti 15 ani. S-a terminat cu speculatia, inclusiv in imobiliare. Speculatorii vor iesi din piata. Categoric nu cred intr-o prabusire, cred insa intr-o stabilizare", a declarat acesta pentru The Money Channel.


Cristian Sima: Mi-am schimbat opinia cu privire la criza mondiala

"Anul trecut sustineam ca declansarea crizei subprime in Statele Unite va conduce la o criza financiara globala. Acum mi-am schimbat parerea", a declarat analistul Cristian Sima, la editia speciala The Money Channel cu tema "Piata imobiliara, in cadere?". "Atunci ma bazam pe faptul ca sistemul bancar este motorul economiei mondiale, acum nu mai cred la fel", spune Sima.

Analistul afirma ca de cateva zile adopta pozitii long pe bursa si ca va continua sa cumpere. "La fel cum vindeam si eram dispus sa vand la un BET-FI si de 150.000, acum sunt dispus sa cumpar pana la un BET-FI de 40.000, cu toate ca nu cred ca se va ajunge acolo. Cred ca vom avea un rebound tehnic (n.r. crestere bazata pe criterii ce tin de analiza tehnica) puternic in urmatoarea perioada, mai ales pe sif-uri, de aproximativ 20-25%", explica Sima.

Presedintele WBS crede ca problema care exista pe piata romaneasca este datorata faptului ca multe banci s-au imprumutat pentru cumparare de actiuni, iar in momnentul in care clientii respectivi nu au putut sa isi marcheze marjele, au vandut atat actiunile luate imprumut, cat si actiunile luate garantie. "Aceasta a dus la scaderea din piata si nu cred ca are nicio legatura cu ceea ce a zis domnul Patriciu", mai spune Sima.

"La noi nu e crah. Daca scazi intr-o singura zi cu 20%, asta inseamna crah. In Romania e o scadere prelungita, care dureaza din august. Iar pentru viitor, cred ca politica monetara a guvernatorului BNR Mugur Isarescu va face ca leul, chiar daca se va devaloriza la 3,8 - 3,85, sa se stabilizeze. Astfel, dobanzile vor creste la 10%, iar Romania va fi prima care va iesi din criza", a conchis Sima.


Florin Pogonaru: Piata imobiliara din Romania nu a ajuns inca la maturitate

Nici presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), Florin Pogonaru, nu sustine opinia lansata de Dinu Patriciu. Potrivit acestuia, Romania se va confrunta, pe termen scurt, cu o scadere a preturilor in sectorul imobilkiar, insa pe termen lung vom asista la o aliniere a preturilor la nivelul celor din vest.

"Nu cred ca la noi lucrurile se vor petrece sub forma unor prabusiri. Piata imobiliara nu e la fel la noi ca pe pietele vestice. Faptul ca nu suntem la fel de sofisticati se va transforma la noi intr-un lucru bun, nu avem ascunse sub pres atat de multe lucruri care ar putea sa provoace o criza. Vom vedea o scadere a activelor pe segmentul imobiliar pe un trend constant. Pe termen scurt vom vedea scaderi, pe termen lung va fi insa un trend de convergenta care se va pastra si inclusiv pretul activelor va converge catre cel din pietele vestice. (...) Afacerile se pot dezvolta acum mai ales cu bani proprii, atat cat sunt, iar finantari se vor face prin imprumuturi bancare. Atitudinea este clara in ce priveste investitiile straine: se vor abtine, toata lumea are indoieli. Orice proiect care prevede investitii mai mari de 20 de milioane de euro in Romania din partea fondurilor de investitii e trecut in asteptare momentan pentru a vedea ce se intampla cu mediul de afaceri international", a spus acesta.

In plus, mai subliniaza Pogonaru, piata imobiliara din Romania nu a ajuns la maturitate.

"Cred ca suntem inca in faza de achizitii imobiliare, nu de investitii din punctul de vedere al cetateanului roman. Nu am ajuns inca la un nivel ca al Spaniei, unde toata lumea sa aiba doua case, la noi investitia in imobiliare nu e un fenomen de masa", a explicat acesta.

In conditiile in care costurile terenurilor din Romania nu reprezinta decat 3-4% din valoarea totala a investitiei imobiliare, iar in Occident aceasta pondere ajunge pana la 40%, nu se poate vorbi de prabusirea pietei imobiliare, considera si omul de afaceri Fathi Taher.

"Nu vad posibilitatea de prabusire pentru ca toate investitiile imobiliare au fost bazate pe costuri ale terenurilor foarte mici. Normal terenul reprezinta cam 30-40% din costul total, la noi a fost mereu cam 3-4%. O sa vedem intr-adevar preturi care vor creste, dar nu vad cum se refera Patriciu la prabusire", a declarat acesta.


George Becali: In maxim cinci ani, orice roman va putea sa contracteze un credit ipotecar

Omul de afaceri George Becali este de parere ca pretul terenurilor nu va creste in urmatoarea perioada la fel de puternic precum a crescut in ultimii 2-3 ani, dar cu siguranta nici nu va scadea. Un argument puternic al acestei afirmatii, a declarat Becali la The Money Channel, este ca in Romania exista inca o cerere foarte mare de apartamente. De asemenea, trebuie sa tinem cont de "un lucru logic si simplu": este imposibil ca in Romania sa existe scadere economica, pentru ca facem parte din Uniunea Europeana.

Astfel, omul de afaceri este convins ca in maxim 10 ani Romania se va afla la nivelul mediu al Uniunii. "Asta inseamna ca in aproximativ cinci ani un roman va trebui sa aiba salariul la jumatate din cat il are un european. Acei oameni isi vor putea permite apoi sa contracteze un credit ipotecar ca sa-si ia o locuinta", a spus Becali.

George Becali a afirmat ca in aceasta perioada nu mai cumpara terenuri, deoarece se ghideaza dupa principiul cumpara ieftin, vinde scump, ceea ce nu e posibil in momentul de fata. "Nu se mai gasesc terenuri ieftine. Pentru mine, ieftin inseamna sa dau 300 de euro pe un teren care valoreaza 1.000. Cat priveste despre vandut, il dau cu pretul maxim!", a mentionat omul de afaceri.

Acum o luna, George Becali a facut o tranzactie imobiliara in valoare de 50 de milioane de euro, pentru un teren de 5,5 hectare.


Sorin Ovidiu Vantu: Nu cred ca vom asista la o criza mondiala

"Nu cred ca putem vorbi despre o criza economica la nivel planetar", spune si omul de afaceri Sorin Ovidiu Vantu. El a declarat ca ne aflam intr-o perioada in care marile finante ale lumii se aduna, in care vor avea loc fuziuni si achizitii. "Este efectul direct al globalizarii", crede Vantu.

El a declarat ca analistii care vorbesc de criza economica mondiala au interese ascunse. "Astazi asistam la un un atac pe resurse al unor state mari precum China, India sau Rusia, care cumpara cu incetul cu incetul continentul african cu totul. Astfel, institutiile financiare occidentale, americane si europene, vor fi obligate sa fuzioneze pentru a putea sustine continente, nu doar tari", mai spune omul de afaceri.

Cei care spun ca piata imobiliara ba o sa creasca, ba o sa scada, sunt niste amatori, spune Vantu. El isi argumenteaza afirmatia prin faptul ca Romania a avut sansa de a intra in Uniunea Europena, un bloc economic puternic. Astfel, cu cei doi specialisti la conducerea Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu si Florin Georgescu, nu va exista nicio problema in ceea ce priveste Romania. "Cu siguranta nu vom avea parte de catastrofe precum anticipeaza unii. Cat despre Romania, nu va faceti nicio problema. Va supravietui", a conchis omul de afaceri.


Dan Ostahie: Ambele opinii cu privire la piata imobiliara sunt corecte

"Cred ca ambele opinii, chiar daca par diferite, contin foarte multe adevaruri", a spus Dan Ostahie, presedinte Altex. Pe de o parte, piata imobiliara din Romania ar putea sa scada datorita evolutiei pietelor externe din ultima perioada. "Nu ma refer neaparat la faptul ca scaderea pietei imobiliare din Statele Unite va afecta scaderea pietei imobiliare din Romania, ci ca cei care activau pe bursa americana sau londoneza vor avea mai putini bani sa investeasca in Romania", este de parere presedintele Altex. Astfel, investitiile straine directe care vor intra in Romania vor fi de mai mica amplitudine fata de cele care au fost pana acum. Dar exista si posibilitatea sa fie mai mari (cum a fost cazul lunilor ianuarie si februarie), insa mult mai fragmentate, iar atunci piata se va uniformiza, a explicat Ostahie.

Pe de alta parte, Romania va simti un efect pozitiv al investitiilor din ultimii doi ani, cand a reusit sa atraga investitii mari de talia companiilor Nokia si Ford. "Acestia au reusit sa dezvolte investitii pe orizontala, astfel sa creeze atat locuri de munca, cat si furnizori, lucru care va duce in continuare la cresterea economica a Romaniei", spune Ostahie.

El este de parere ca pe piata imobiliara din Romania va exista o incetinire, dar nu o prabusire, dar vom simti o crestere economica ce tine de fructificarea investitiilor trecute. "In urmatoarele sase luni va avea loc o incetinire, sau chiar o scadere, dupa care, in partea a doua a anului si in 2009 va avea loc o reajustare (mai ales in zonele in care investitiile au crescut nejustificat de mult) care va sustine investitiile mai departe. Deci ne asteapta ani de crestere economica sustinuta", vede presedintele Altex viitorul Romaniei.


Octavian Radu: Piata imobiliara din Romania mai are mult de parcurs pana sa ajunga la nivelul Europei

Romania a ajuns la finalul perioadei de speculare pe segmentul imobiliar, in schimb mai are mult de parcurs pana sa ajunga la nivelul Europei, a declarat Octavian Radu, presedinte RTC, la The Money Channel.

"Eu am afaceri cu imobiliare, am achizitionat spatii comerciale si de depozitare, si pot spune ca in 2007, dormind, am castigat prin reevaluarea proprietatilor mai mult decat din tot restul activitatii RTC. Eu nu imi fac niciun fel de probleme", a spus Radu.

Cu privire la evolutia pietei de capital din Romania, omul de afaceri a spus ca acum s-a ajuns la o evaluare mai realista a companiilor. "Cred ca a avut loc o corectie oarecum rezonabila, dar nu cred ca are nicio legatura cu imobiliarele", a precizat el.

Oactavian Radu crede ca se construieste extrem de putin, raportat la nevoile populatiei. Exista o nevoie latenta foarte mare de apartamente. "Cred ca jumatate din middle managementul RTC, daca nu chiar integral, doreste sa se mute. Iar in fond, nu conteaza pretul, ci cat iti da banca: decat sa stau cu socrii, mai bine platesc toata viata", glumeste Radu.

Concluzia omului de afaceri a fost ca pretul unor terenuri va inceta sa mai creasca sau chiar va scadea, pentru ca deja ele au preturi peste cele din Vest, dar pe de alta parte pe domeniul constructiilor boom-ul va continua inca multi ani.