Exclusiv: Boom-ul imobiliar al Clujului va continua in urmatorii 4 an

Imobiliare

08.04.2008 - Clujeanul
Exclusiv: Boom-ul imobiliar al Clujului va continua in urmatorii 4 an

Boom-ul imobiliar va continua la Cluj in urmatorii ani. Marii dezvoltatori asteapta finalizarea centurilor ocolitoare pentru a valorifica terenurile pe care le detin in apropierea orasului. Infrastructura nu tine pasul cu dezvoltarea privata. Pietonalizarea va duce la disparitia magazinelor de slaba calitate din centru. Acestea sunt o parte dintre opiniile lui Serban Tiganas, presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania, Filiala Transilvania, exprimate intr-un interviu acordat in exclusivitate pentru clujeanul.ro.

Clujeanul.ro va publica, marti, partea a II-a a interviului cu Serban Tiganas, in care acesta vorbeste despre extinderea pietonalizarii in centru, aparitia zgarie-norilor in oras si punctele slabe si cele bune ale mult-mediatizatului tunel pe sub centrul Clujului.


"Dezvoltarea imobiliara reala a Clujului este evidenta. Vorbim despre o dezvoltarea extrem de importanta si de intinsa, o dezvoltare care, dupa parerea mea, depaseste limitele suportabilitatii in conditii de echilibru. Lucrurile merg prea repede si se creeaza disfunctionalitati", a declarat Presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania, Filiala Transilvania, Serban Tiganas.

In ceea ce priveste procentul de crestere Tiganas a aratat: "Nu putem vorbi despre o dublare a orasului Cluj-Napoca in ultimii 4 ani, insa putem sa aproximam, uitandu-ne la proiectele existene si la harti, ca orasul s-a dezvoltat cu 25-30%. Din pacate nu exista statistici clare si corecte in acest sens. Singurele date provin de la Primarie si se refera la numarul de autorizatii de construire, insa acest numar este irelevant".

Presedintele arhitectilor clujeni este de parere ca aceasta dezvoltare imobiliara va continua in urmatorii 4 ani. "Boom-ul imobiliar va continua insa isi va modifica parametrii. Daca primul val al dezvoltarii imobiliare a Clujului era caracterizat prin intrarea pe piata a micior deyvoltatori, al doilea val, in care ne aflam acum, se caracterizeaza cu aparitia marilor dezvoltatori, a dezvoltatorilor profesionisti, care au proiecte care se intind pe suprafete foarte mari. In urmatorii ani, intram in al treilea val de dezvoltare, caracterizat de prezenta in continuare a marilor dezvoltatori, completata de lucrarile majore de infrastructura", a mai spus Tiganas.


Noi terenuri aruncate in joc

Arhitectul clujean a mai precizat ca pe piata clujeana s-au acumulat suprafete mari de teren care vor fi atuncate in joc in urmatorii ani. "Sunt societati importate care au achizitionat suprefete mari de teren pe care, cred ca in mare parte, le vor folosi in urmatorii 4 ani. Realizarea zonei metropolitane va avea un efect foarte important asupra pietei imobiliare. Granitele Clujului vor fi sparte, iar aceste terenuri care pana acum erau in afara orasului, vor fi folosite", a aratat specialistul.

In ceea ce priveste ritmul de dezvoltare al pietei imobiliere Clujene, Tiganas este de parere ca acesta nu va fi liniar: "Un efect foarte important asupra pietei il va avea finalizarea proiectelor de infrastructura ale autoritatilor, centurile si inelele de ocolire. Astfel, timpii de ajungere in oras vor scadea si din ce in ce mai multa lume va prefera sa locuiasca la distanta de oras. In acel moment si dezvoltatorii imobiliar vori demara importante proiecte". Tiganas estimeaza ca in perioada urmatoare profitabilitatea afecerilor imobiliare va scadea datorita concurentei aflate in continua crestere. Un alt efect important al acestui fenomen va fi cresterea calitatii produsului imobiliar.


Preturi mari la terenuri

"Pe piata clujeana pretul terenurilor a ajuns la un nivel inadmisibil, acest lucru alimentand instinctul speculativ al celor care dezvolta proiecte imobiliare. Astfel, nu poti sa fi rentabil decat daca fortezi regulamentele. Din pacate preturile terenurilor nu se vor calma in perioada urmatoare, fapt care va perpetua intetia dezvoltatorilor de a incerca sa ocoleasca regulile urbanistice", a mai spus Tiganas. In concluzie Tiganas a aratat ca in momentul de fata piata imobiliara clujeana are un caracter speculativ, iar concurenta nu se manifesta real, pentru ca cererea nu a ajuns sa se echilibreze cu oferta.

Remus Florescu