Dupa aderare, in constructii s-au facut cele mai multe angajari

Constructii , ANALIZE / COMENTARII

28.10.2007 - Adevarul

publicat pe 24.07.2007

 

În primul trimestru din 2007, numărul salariaţilor din sector a crescut cu peste 25%

În activităţile din construcţii s-a înregistrat cea mai mare creştere a angajărilor de persoane, urmate de cele din servicii şi industrie. În schimb, în agricultură se implică din ce în ce mai puţini români.

Potrivit datelor privind ocuparea şi şomajul din primul trimestru 2007, comunicate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS), populaţia activă a României a fost de 9,79 milioane persoane, din care 9,1 milioane persoane erau ocupate şi 690.000 erau şomeri.

Numărul persoanelor ocu­pate în activităţi agricole a scăzut cu 5,7 procente faţă de primul trimestru din 2006, ajungând la 2,6 milioane de persoane – cea mai mare pondere în totalul populaţiei active. În acelaşi timp, a crescut numărul celor care îşi desfăşoară activitatea în construcţii (+25,2%), servicii (+2,4%) şi industrie (1,3%).

Statisticile arată că în construcţii lucrează în total 608,7 mii de persoane, dintre care 549,7 mii sunt bărbaţi şi 58,9 mii sunt femei. În mediul urban, în construcţii lucrează 417,8 mii de persoane, iar în mediul rural în acest sector se regăsesc aproape 191 mii de persoane.

Românii muncesc 39 de ore pe săptămână În trimestrul I 2007, durata săptămânii de lucru pentru activitatea principală a fost de 39,2 ore pe săptămână. Aproximativ 208.000 de persoane au desfăşurat şi activităţi secundare, lucrând în medie 13,4 ore pe săptămână.

Din totalul persoanelor ocupate în trimestrul I 2007 au lucrat cu program parţial 9,1%, iar din rândul salariaţilor doar 0,5%. Nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele în vârstă de muncă s-a înregistrat în rândul absolvenţilor învăţământului superior (85%). Potrivit INS, pe măsură ce scade nivelul de educaţie, scade şi gradul de ocupare.

Dan Straut