Dobanzi mai mici pentru creditele ipotecare de la UniCredit Tiriac Bank

Finante Banci

     UniCredit Tiriac Bank a redus dobanzile percepute la creditele cu garantie ipotecara pentru locuinte sau de consum, atat la cele in lei, cat si la cele in moneda europeana, potrivit anuntului bancii.
     La creditul in lei pentru achizitie sau constructie de locuinte, dobanda scade pana la 12,98%, de la 14,48%, care cuprinde rata dobanzii Robor la 6 luni plus o marja de 2,3%, se arata in comunicat.
     La creditul de nevoi personale cu ipoteca, in euro, dobanda scade pana la 8,29%, de la 9,84%, ce reprezinta dobanda Euribor la 6 luni plus o marja de 6,95%, in timp ce pentru creditul de nevoi personale cu ipoteca, in lei, dobanda scade pana la 14,98%, de la 15,48% (Robor la 6 luni plus o marja de 4,3%).
     UniCredit Tiriac Bank face parte din grupul bancar italian UniCredit, furnizand produse si servicii specializate si prin partenerii sai UniCredit Leasing Corporation, UniCredit CA-IB Securities Romania, UniCredit CAIB Romania, UniCredit Insurance Broker, Pioneer Asset Management, UniCredit Consumer Finance (UCFin) si UniCredit Business Partner.