Deutsche Bank a platit peste 100 mil. euro pe cea mai mare cladire de birouri din Bucuresti

Finante Banci

22.10.2009 - Ziarul financiar
Vanzarea cladirii de 57.000 mp din Pipera este cea mai mare tranzactie imobiliara din acest an. 

Divizia de real estate a grupului german Deutsche Bank a semnat saptamana trecuta contractul pentru preluarea celei mai mari cladiri de birouri din Bucuresti, situata in Pipera si denumita BOC, in urma unei tranzactii estimate la peste 100 de milioane de euro. Aceasta este prima din acest an si probabil cea mai mare tranzactie cu o cladire de birouri din Bucuresti.

Cladirea, recent finalizata, are o suprafata inchiriabila de 57.000 de metri patrati, de circa doua ori mai mare decat Charles de Gaulle Plaza sau America House, si a fost in mare parte inchiriata, companiile urmand sa se mute la sfarsitul acestui an in noile spatii, potrivit consultantilor implicati in aceasta tranzactie.

Imobilul face parte din proiectul UpGround, dezvoltat de o serie de oameni de afaceri britanici si eleni, reprezentati de Ioannis Papalekas. Proiectul mai cuprinde o cladire de birouri finalizata anul trecut si doua imobile de locuinte aflate in constructie in vecinatatea bulevardului Dimitrie Pompei din nordul Capitalei. Toate aceste cladiri ar urma sa intre in proprietatea Deutsche Bank la momentul finalizarii, pentru un pret total de circa 340 de mil. euro, afacere semnata inca din 2008.

"Toata lumea era sceptica in privinta acestei tranzactii, dar vineri am semnat cel de-al doilea closing, pentru cel de-al doilea imobil de birouri din proiect. Mai urmeaza o etapa, cea a cladirilor de locuinte, care ar trebui finalizata anul viitor", a precizat referitor la tranzactie Ioana Niculeasa, partener al firmei de avocatura Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), care a asistat Deutsche Bank in aceasta tranzactie.

Deutsche Bank a mers inainte cu aceasta achizitie desi chiriile pe piata spatiilor de birouri au inceput sa scada, iar in piata sunt circa 100.000 de metri patrati de spatii goale. Potrivit unor surse din piata, printre viitorii chiriasi ai cladirii cumparate de Deutsche Bank se numara Banca Romaneasca si firma de cercetare de piata GfK.

De partea vanzatorilor s-au aflat avocatii firmei Biris Goran, in timp ce casa de avocatura RTPR - Allen & Overy a asistat bancile National Bank of Greece Londra si Bank of Cyprus, care au asigurat finantarea achizitiei. Cele doua banci au finantat atat Deutsche Bank la cumpararea cladirilor, cat si pe dezvoltatori pentru constructia proiectului.

"Cred ca aceasta cladire este cel mai scump imobil de birouri vandut in Bucuresti (pana in prezent cea mai scumpa cladire vanduta a fost America House, pentru 120 mil. euro - n.r.), pretul fiind semnificativ mai mare, de 100 de milioane de euro. Conditiile impuneau un grad minim de ocupare a cladirii la momentul finalizarii, precum si un nivel minim al chiriilor, care a fost atins", a declarat Gabriel Biris, managing partner al firmei de avocatura Biris Goran, avocatii dezvoltatorului. Intregul proiect UpGround este dezvoltat pe un teren de 44.000 de metri patrati, iar investitia totala a dezvoltatorilor era estimata la 260 de milioane de euro. Ioannis Papalekas si reprezentantii Deutsche Bank nu au putut fi contactati pana la inchiderea editiei. Echipa NNDKP care a asistat in aceasta tranzactie a fost formata din sapte avocati, printre care si partenerii Ioana Niculeasa si Alina Niculeasa, coordonatorii practicilor de tranzactii imobiliare si finantari ai firmei. "Speram ca aceasta tranzactie sa fie un semn bun, ca investitorii de anvergura si seriosi inca se mai uita la piata, iar segmentul de birouri s-a mai dezmortit, dupa ce am vazut si primele tranzactii cu locuinte si spatii comerciale", a mai spus Niculeasa, care coordoneaza un departament format din zece avocati. "Este un closing la un forward-sale (tranzactia a fost semnata in luna mai a anului trecut pentru o proprietate finalizata in prezent - n.r.) care a inceput intr-o perioada inca decenta, in prima parte a anului 2008. Este cea

de-a doua tranzactie importanta cu cladiri de birouri care se inchide anul acesta, dupa preluarea de catre Europolis a primelor doua cladiri din Sema Parc", a mai spus Gabriel Biris. Investitorii reprezentanti de Ioannis Papalekas au finalizat prima cladire din Pipera anul trecut, jumatate fiind vanduta catre divizia imobiliara a grupului elen EFG Eurobank, proprietarul Bancpost, in timp ce a doua parte, cu o suprafata inchiriabila de circa 24.000 de metri patrati, se afla in proprietatea Deutsche Bank. Ioannis Papalekas a ramas actionar cu o cota de 22% in cadrul cladirilor intrate in proprietatea Deutsche Bank, omul de afaceri elen fiind implicat de-a lungul timpului si in dezvoltarea centrului comercial City Mall din sudul Capitalei. Firma BOC Real Property, in portofoliul careia se afla cladirea de birouri achizitionata, este controlata de firmele Milabrin Ltd. si Tomafer Ltd., potrivit datelor de la Registrul Comertului.

Ce a cumparat Deutsche Bank
- Saptamana trecuta a fost semnat contractul pentru preluarea unei cladiri de birouri de sapte etaje cu o suprafata inchiriabila de 57.000 de metri patrati;
- Intr-o prima faza, in 2008, germanii au preluat si o alta cladire de birouri, cu o suprafata inchiriabila de 24.000 mp;
- Anul viitor ar trebui finalizate si doua blocuri de locuinte cu un total de 600 de apartamente. Intregul proiect se afla pe un teren de 44.000 de metri patrati, marginit de bulevardul Dimitrie Pompeiu si strada George Constantinescu.