COMPANII SI FIRME DE CONSTRUCTII , Materiale de constructii
publicat pe 17.08.2007
Den Braven susţine că acţiunile sale privind sesizarea autorităţilor statului în legătură cu publicitatea înşelătoare şi concurenţă neloială, practicate de Selena din anul 2001, au fost confirmate de autorităţile competente, în 2006, informează un comunicat Den Braven citat de Mediafax. Compania a anunţat că va face cerere reconvenţională în instanţă împotriva distribuitorului de materiale de construcţii Selena pentru prejudiciile aduse prin publicitatea înşelătoare şi concurenţa neloială practicate de această societate şi confirmate de autorităţi. Reprezentanţii Den Braven amintesc că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a sancţionat contravenţional, în 2006, firma Selena, cu amendă şi oprirea temporară a comercializării mai multor produse considerate necorespunzătoare, pentru nerespectarea condiţiilor prescrise şi declarate şi pentru neinformarea clară a consumatorilor. "Acţiunea Selena România de chemare în instanţă a Den Braven România pentru «acte de concurenţă neloială săvârşite de-a lungul timpului împotriva sa», pe lângă enormitatea şi neadevărul acuzaţiei, este o dovadă a faptului că această societate se află într-o uriaşă pierdere de imagine şi de încredere din partea consumatorilor săi şi nu reprezintă decât o încercare disperată de a mai recupera ceva din rezultatul acţiunilor sale aflate în afara legii, printr-o nouă acţiune iresponsabilă de PR", se arată într-un comunicat al Den Braven. Distribuitorul de materiale de construcţii Selena a anunţat, miercuri, că a acţionat în instanţă firma Den Braven România, pentru concurenţă neloială prin furnizarea de informaţii false privind produsele proprii şi pentru acuzaţiile de mituire a unor funcţionari publici venite din partea Den Braven la adresa Selena. Reprezentanţii Selena au acuzat firma concurentă de comunicarea şi răspândirea unor afirmaţii mincinoase privitoare la o firmă concurentă, la mărfurile şi/sau serviciile sale, prin trimiterea unor scrisori către mai multe instituţii oficiale, printre care Guvernul Olandei, Ambasada Olandei la Bucureşti şi Preşedinţia României, în care apăreau o serie de informaţii false referitoare la activitatea şi caracteristicile produselor Selena. În plus, potrivit Selena, Den Braven a acuzat compania că ar fi dat mită un milion de euro unor funcţionari ai ANPC pentru soluţionarea în favoarea sa a unor sesizări înaintate de Den Braven.
Laurentiu Matache