De cinci ori mai multe tranzactii imobiliare in 2007

TENDINTE , ANALIZE / COMENTARII , Imobiliare

28.10.2007 - Adevarul

publicat pe 1.08.2007

 

Sumele încasate de stat din impozitele aferente au crescut de 11 ori, numai în primele luni ale acestui an

Că este sau nu un efect al integrării, cert este că piaÅ£a imobiliară se află pe val. Proiectele imobiliare de mai mare sau mai mică anvergură, anunÅ£ate de diverÅŸii dezvoltatori de la începutul acestui an, în paralel cu cifrele oficiale, demonstrează că imobiliarul este, cel mai probabil, domeniul cel mai activ din economia românească.

Potrivit unei situaÅ£ii statistice, furnizată pentru "Adevărul" de către Uniunea NaÅ£ională a Notarilor Publici din România (UNNPR), numărul tranzacÅ£iilor imobiliare, încheiate în primele cinci luni ale acestui an, a crescut de peste cinci ori, comparativ cu aceeaÅŸi perioadă a anului trecut.

Astfel, dacă în perioada ianuarie-mai 2006 au fost încheiate 26.891 de tranzacÅ£ii (n.r.- include, pe lângă contractele de vânzare-cum­pă­ra­re, ÅŸi celelalte acte care­ au ca efect transmisiunea dreptului de proprietate­, adică donaÅ£ii, schimburi,­ contracte de întreÅ£inere etc), în perioada ianuarie-mai 2007, numărul acestora a crescut la 139.838. Casele noi ÅŸi împroprietăririle ridică piaÅ£a SpecialiÅŸtii din domeniu spun că cifrele confirmă într-adevăr realitatea, dar această evoluÅ£ie nu poate fi pusă pe seama integrării.

"Această dinamică este absolut plauzibilă. Nu are însă nicio legătură cu integrarea.
Este un semn că sunt bani pe piaţă. E o dinamică normală a acestui sector, pentru că este unul foarte efervescent", a declarat, pentru "Adevărul", Artur Silvestri, profesor de gestiune imobiliară. Potrivit analistului imobiliar Narcis Gorea, creşterea numărului tranzacţiilor imobiliare are la bază două aspecte.

"Primul este că, din ianuarie ÅŸi până în mai, au fost livrate cele mai multe unităţi locative noi. Iar al doilea - că tot atunci au avut loc foarte multe împroprietăriri. Iar cei aflaÅ£i în această situaÅ£ie nu păstrează bunurile, de cele mai multe ori le vând", a explicat sursa Gorea. Sector profitabil ÅŸi pentru stat CreÅŸterea numărului de tranzacÅ£ii imobiliare, în paralel cu modificarea de la 1 ianuarie 2007 a sistemului de impozitare din acest domeniu a adus ÅŸi bugetului sume importante.

Potrivit situaÅ£iei UNNPR, impozitele calculate ÅŸi încasate de notarii publici din România în contul tranzacÅ£iilor imobiliare încheiate în perioada ianuarie-mai a.c. s-au ridicat la 294, 9 milioane lei, adică aproximativ 90 de milioane de euro. Faţă de doar 25, 8 milioane lei, adică aproximativ 15 milioane de euro încasate ÅŸi virate de notari la bugetul statului în aceeaÅŸi perioadă a anului trecut.

Dacă în 2006 se percepea impozit pe profit (n.r.- 16% aplicat diferenÅ£ei dintre preÅ£ul de vânzare ÅŸi cel de achiziÅ£ionare al bunului respectiv), de la 1 ianuarie 2007, cota de impunere se stabileÅŸte diferenÅ£iat. Aceasta se calculează în funcÅ£ie de anumite criterii ÅŸi se reÅ£ine doar persoanelor fizice.

Astfel, în cazul vânzării unui apartament cu 200.000 lei, impozitul reÅ£inut este de 2% din valoarea tranzacÅ£iei, dacă bunul este înstrăinat după trei ani de la dobândire, sau de 3% - dacă apartamentul este vândut mai repede de trei ani. Dacă apartamentul valorează însă mai mult de 200.000 de lei, notarul reÅ£ine un impozit de 2%, dacă proprietarul deÅ£ine bunul de mai puÅ£in de trei ani de zile, sau 1%, în cazul în care apartamentul se află în proprietatea vânzătorului de mai mult de trei ani.

Dana Banzea