Curatenie pe piata constructiilor romanesti

Constructii , ANALIZE / COMENTARII

04.02.2008 - Adevarul
Curatenie pe piata constructiilor romanesti

Desi afacerile de profil au un ritm de crestere impresionant, peste 500 de firme au intrat in faliment numai in prima jumatate a anului trecut

Optimismul dat de cifrele-record cu privire la piata constructiilor ascunde o lupta surda pentru supravietuire, intr-un domeniu care ramane inca foarte riscant. Numai in prima jumatate a anului trecut, peste 561 de firme de profil deschideau procedura de faliment. Un studiu al companiei Coface plaseaza sectorul constructiilor pe locul al patrulea intr-un top national al companiilor care au capotat in 2007. Cum este explicabil acest paradox romanesc?

Firmele din constructii au inregistrat cresteri si de trei sau chiar patru ori ale cifrei de afaceri. "Insa multe dintre ele nu au avut capacitatea necesara de a face fata tuturor contractelor. Multe firme nu au avut resursele umane si nici experienta necesare pentru a finaliza contractele. Datoriile de la banci s-au acumulat si astfel au ajuns in situatia de faliment", se arata intr-un studiu Coface.

Conditiile impuse pe piata de aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si deficitul de forta de munca sunt alte motive esentiale care au dus la falimentul unora dintre firmele din constructii. "Este firesc, intr-o economie de piata, sa existe si falimente. As identifica drept motive incapacitatea de adaptare la conditiile pietei si ale licitatiilor, dar si nevoile salariale ale personalului.

Cine isi permite sa angajeze forta de munca calificata o face si nu are nicio problema. Unii nu isi permit asemenea investitii si atunci decid sa se retraga", declara pentru "Adevarul" Laurentiu Plosceanu, presedintele Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii.

Cu toate acestea, piata constructiilor va continua si anul acesta sa se dezvolte. Producatorii de materiale au prins in bugetele lor pe 2008 cheltuieli pentru dezvoltarea capacitatilor deja existente. "Poate cresterea nu va mai avea acelasi nivel ca in 2007, dar cererea de locuinte exista in continuare. Orase precum Bucuresti, Timisoara, Arad, Satu-Mare, Cluj sau Iasi au proiecte in dezvoltare. Noi vom inaugura in primavara o noua linie de productie moderna, la Muscel", spune Markus Wirth, director general al Holcim Romania.

Pestii mari determina inecul celor mici

Sistemul competentelor certificate pentru firmele din constructii poate fi o solutie pentru salvarea firmelor mici, care nu mai pot face fata concurentei cu companiile mari.

"Piata nu este bine structurata. Firmele mari dau fiori pe spate companiilor mici. Ar trebui ca fiecare sa fie expertizat si certificat pe nivel de competente. De exemplu, o firma mica ar putea incepe doar pe partea de zugraveli si acest lucru sa fie consemnat intr-un certificat emis de autoritati. Cu timpul, pe masura ce firma respectiva isi dezvolta competentele si pe alta activitate, de exemplu montajul de gresie-faianta, se adauga si acestea in certificat.

Cand va exista aceasta ordine in piata, lucrarile vor fi de calitate si toate firmele existente vor avea de lucru", spune Adriana Iftime, director general al Patronatului Societatilor din Constructii. Baza materiala joaca si ea un rol important in performantele unei firme, pentru ca determina calitatea produsului finit. "Firmele mici care nu au reusit sa se doteze cu utilaje nu mai reusesc sa faca fata", explica Adriana ­Iftime.

Ionut Morariu