Cum sa faci milioane de euro din publicitate pe nisa constructiilor

MARKETING / PROMOVARE , Constructii

19.11.2007 - Wall-Street.ro
Cum sa faci milioane de euro din publicitate pe nisa constructiilor

Castigatoare a trei premii Internetics in acest an, inclusiv categoria "Best of Show" pentru site-ul babel.ro, agentia full-service Babel Communication isi continua evolutia ascendenta din ultimii ani. Calin Diaconu, general manager Babel Communication, a dezvaluit pentru Wall-Street planurile de viitor ale agentiei: noi proiecte media, dar si extinderea in regiune.

“Suntem in primul an al unei repozitionari. Ne cauta clientii, nu mai mergem la pitch-uri”. Asa se poate rezuma succesul Babel Communications, prima agentie de publicitate din Romania specializata in domeniul constructiilor. “In momentul de fata e greu sa nominalizam un client care nu este din domeniul constructiilor, iar pe cei care sunt din alt domeniu ii legam de conceptul de casa, de pilda JVC. Lucram cu ei de cel putin patru ani”, spune Calin Diaconu.

Majoritatea clientilor Babel sunt nume importante pe piata autohtona a constructiilor: Henkel Romania, Policolor, Praktiker, Bosch, insa proiectele gestionate de Babel se extind si in alte sectoare, pentru clienti ca JVC, Scop Computers, Acer, Alexandrion. De ce totusi, aceasta orientare spre sectorul constructiilor?

“In primul rand, pentru identitate, suntem o agentie romaneasca 100%, infiintata in urma cu zece ani. Apoi, intamplarea a facut ca primul nostru client sa fie pe materiale de constructii. Este si astazi in portofoliul nostru”, declara Diaconu, referindu-se la Policolor, unul din primii jucatori care au asigurat vizibilitatea companiilor de constructii pe piata publicitara in 1999, prin aparitia spot-ului Spor, a carui creatie a fost realizata de agentia Grafix, in timp ce partea de media a fost asigurata de Babel.

“Pozitionarea ne-a cautat pe noi in masura in care noi am crezut in ea si in masura in care am acceptat-o”, afirma Diaconu, constient de posibilele aspecte negative in aceasta pozitionare. Acestea implica creativitatea, destul de refractara in campanii publicitare pentru game de produse de genul vopselurilor, adezivilor sau a altor materiale de constructii, pe care Babel a cautat sa o transforme in “creativity that sells”. Au existat si altfel de spoturi, cum este cel creat pentru Alexandrion cu ocazia Jocurilor Olimpice.

Insa pariul pus de Babel pe industria constructiilor este pe deplin justificat de cresterea anuala semnificativa a pietei, de peste 25%, dar si sezonalitatii si preferintelor consumatorilor romani. Brand-urile din constructii au ridicat miza atunci cand au ales sa devina si mai vizibile la televizor si chiar pe stadioane, sustine Diaconu, evocand ca tinta a acestor campanii meseriasii care urmaresc meciurile de fotbal.

Misiunea Casa, un proiect de 1,5 milioane de euro

Proiectul Misiunea Casa, in prezent un jucator important pe segmentul canalelor de informare multi-channel pentru domeniul amenajarilor, a luat fiinta in 2003, dezvoltandu-se intr-o platforma media care cuprinde o emisiune tv, o revista, un show la radio, o televiziune online si un portal de internet specializat in constructii si amenajari interioare. Comunitatea online insumeaza 18.000 de utilizatori inregistrati si aproximativ 200.000 de afisari pe saptamana. Lunar, 100.000 de utilizatori acceseaza misiuneacasa.ro pentru a se informa in acest domeniu.

Pe viitor, proiectul Misiunea Casa va contine si un serviciu juridic, in cooperare cu un cabinet de avocatura. “Un loc unde sa se gaseasca raspunsuri”, enunta Diaconu, estimand un buget de comunicare de 200.000 de euro in urmatorul an, pentru Misiunea Casa.

Proiectul mediatic sustinut de Babel Communications a inregistrat o dublare a veniturilor in acest an, ajungand la 1,5 milioane de euro, incluzand activitatile echipelor de meseriasi si distributia. “Ne vom mentine la 15.000 de cititori (n.r - ai revistei ) si vom atrage mai multi cititori pe Internet”, ne-a declarat Diaconu, mizand pe ascensiunea online-ului in urmatorii ani.

Denisa Apostol