Cum a supravietuit proiectul Odyssea: Apartamente mai putine si reduceri de 25%

PROIECTE / DEZVOLTARE

02.09.2009 - Wall street

In urma cu mai bine de un an, Caterata, un parteneriat egal intre fondul de investitii austriac Immoeast si New Horizon, impreuna cu Profit Building Industries au anuntat investitii de 100 milioane de euro pentru piata locala. Intre timp, situatia pietei s-a schimbat, iar cele doua companii au fost nevoite sa se adapteze la noua realitate.

Regandirea proiectelor

Odyssea, proiectul dezvoltat de Caterata si Profit Building Industries in nordul Capitalei, in apropiere de Lacul Grivita, va cuprinde in prima faza doua blocuri cu cate 40 de apartamente, desi initial erau planificate sase blocuri, totalizand 156 de unitati.

Prima faza a proiectului fi livrata in aprilie 2010, iar lucrarile de constructie pentru cea de-a doua faza vor incepe imediat ce prima faza va fi finalizata.

„In prezent, am modificat pretul de la 1.500 euro/mp la 1.100 euro/mp plus TVA, insa este o oferta promotionala, care include si bucataria mobilata. Oferim finantare pentru ca, desi cererea a inceput sa creasca fata de lunile trecute, piata creditelor este inca semi-blocata si trebuie sa gasim solutii pentru clienti”, a explicat, pentru Wall-Street, Yigal Solomon (foto), CEO al New Horizon.

Solomon spune insa ca reducerea preturilor nu a afectat compania, pentru ca si pretul constructiilor a scazut cu 20-25%. Compania a lansat proiectul in luna martie a anului trecut, insa evenimentul oficial de lansare a avut loc in septembrie, cu o saptamana inainte de prabusirea marilor piete financiare.

Pe langa proiectul din Bucuresti, care necesita o investitie de 18 milioane de euro, Caterata si Profit Building Industries mai aveau in plan si alte proiecte, unul fiind in Piatra Neamt. Toate au ramas la stadiul de desen pe hartie, pana cand piata va da semne vizibile de revenire.

„Din cauza crizei, am facut cateva schimbari in ceea ce priveste conceptul proiectelor. De exemplu, in Piatra Neamt, ne gandim la locuinte mai mici, cu parcari supraterane, insa am redus si numarul de apartamente”, a adaugat oficialul companiei.

"Au fost luni grele, dar tranzactiile s-au reluat"

Yigal Solomon recunoaste ca au fost perioade in care nu s-au vandut apartamente, dar spune ca acum piata s-a deblocat si interesul potentialilor clienti a crescut. Cu toate acestea, estimarile sale legate de ritmul vanzarilor s-au redus fata de toamna anului trecut.

„Am fost luni grele, dar acum tranzactiile s-au reluat. Cred ca oamenii au inteles ca, pentru unele proiecte, preturile nu pot sa mai scada. In plus, conteaza foarte mult daca proiectul este terminat sau nu”, mai spune Solomon.

Desi crede in proiectul Prima Casa, seful New Horizon afirma ca, in Odyssea, nu sunt si nu vor fi disponibile locuinte care s-ar putea incadra in acest proiect. „Daca am fi avut locuinte pentru Prima Casa, ne-ar fi ajutat pe de o parte, dar pe de alta parte, am fi avut produse low-cost si nu asta a fost intentia noastra”, subliniaza el.

Ce a impusionat piata rezidentiala

Criza nu a trecut, dar acum lucrurile sunt mult mai clare, precizeaza Yigal Solomon, in opinia caruia programul guvernamental Prima Casa era o necesitate si reprezinta un semn bun pentru piata imobiliara din Romania.

„Atat Prima Casa cat si TVA-ul de 5% au impulsionat piata imobiliara, insa nu vom sti cu siguranta daca a trecut sau nu criza, pana cand nu vom vedea semnale clare de la banci. Este foarte important ca in Romania nu am avut o criza in sistemul bancar, cum s-a intamplat in alte tari”, afirma directorul New Horizon.

Solomon spune ca, in Romania, a fost doar o lipsa a banilor, motiv pentru care oamenii s-au oprit din cumparare si astfel, intreaga piata imobiliara a inghetat. „Poate ca, daca programul Prima Casa ar fi existat mai demult, criza din real estate ar fi trecut mai usor”, adauga el.

"Consultantii imobiliari nu sunt mereu genii"

Dupa ce in prima faza a vandut printr-o companie de consultanta imobiliara( n.r.: Regatta) acum dezvoltatorul si-a creat o echipa proprie de vanzari, spunand ca acum nevoile clientilor s-au schimbat si este nevoie de o personalizare mai mare a ofertelor.

„Pentru un proiect ca Odyssea, o echipa interna de vanzari face treaba mult mai buna. Sunt multi dezvoltatori care au optat pentru aceasta varianta, pe timpul crizei. Cred ca oamenii au devenit mai isteti si au inteles ca nici consultantii imobiliari nu sunt mereu genii. Din ce am observat, clientii din Romania prefera sa lucreze direct cu o echipa a dezvoltatorului, avand astfel o comunicare mai directa”, afirma Solomon.

In vremurile bune, cand toata lumea alerga dupa apartamente, nu era greu sa vinzi, crede el, insa astazi, daca cineva s-ar uita atent in piata, ar observa ca nu mai sunt atat de multi agenti de vanzari. „Si asta poate pentru ca oamenii nu mai dau buzna in biroul tau sa le vinzi un apartament, ci intr-adevar trebuie sa muncesti”, a incheiat Yigal Solomon.

Yigal Solomon are 51 de ani si, inainte de a veni in Romania, a lucrat pe pietele imobiliare din Letonia si Las Vegas. A absolvit Universitatea Haifa din Israel si un MBA la Universtitatea Manchester din Marea Britanie.