Criza imobiliara din SUA nu se repeta in Romania

Imobiliare , ANALIZE / COMENTARII

21.02.2008 - Money Channel

Nu exista pericolul declansarii unei crize pe piata imobiliara din Romania, spun expertii in domeniu. Calin Clinciu, director de comunicare la compania Euroest, a declarat pentru The Money Channel ca nu exista similitudini intre piata din Romania si cea din Statele Unite, si ca noile constructii isi vor gasi cumparatori.

"La apartamentele noi, cele marketate corect nu vad in urmatorii 2-3 ani o stagnare a vanzarilor. Repet, marketate corect, pentru ca sunt apartamente care au plecat de la preturi in afara pietei si acolo este deja un proiect falimentar. Dar 80-90% din proiectele imobiliare nu le vad sa treaca prin criza in momentul de fata", a spus Clinciu.

Un posibil pericol il constituie piata apartamentelor vechi despre care Calin Clinciu spune ca este supraevaluata. "Avem o necunoscuta cu piata apartamentelor vechi care creste de nu se mai opreste si s-a ajuns la preturi aberante pe apartamente care nu ofera un foarte mare grad de confort".