Criza creste piata locala de property management

Imobiliare

10.06.2009 - Business Standard

Criza economica obliga dezvoltatorii imobiliari si proprietarii de cladiri comerciale sa apeleze in aceasta perioada la serviciile companiilor specializate in property si facility management in vederea reducerii costurilor de operare si pentru a-si pastra chiriasii, sustin participantii la conferinta Facility&Property Management, organizata de Evensys.

“Criza a adus cele mai mari beneficii sectorului de property management, pentru ca pana acum nimeni nu intelegea de ce trebuie sa cheltuiasca niste bani pentru astfel de servicii”, a declarat Tim Wilkinson, joint managing director al companiei de consultanta imobiliara DTZ Echinox.

Potrivit acestuia, reducerea costurilor ar trebui sa fie o prioritate in orice conditii, nu numai in situatii problematice, precum cea a ratei mari de neocupare cu care se confrunta proprietarii de imobile comerciale.

In trimestrul doi al acestui an, rata de neocupare pe segmentul de birouri a crescut de la 2% la 7%. Necesitatea serviciilor de administrarea proprietatii este evidentiata si de faptul ca tot mai multe cladiri ies din garantie in acest an si proprietarii trebuie sa externalizeze serviciile de operare si mentenanta asigurate pana in acel moment de firma constructoare.

“Dezvoltatorii trebuie sa ia in calcul bugete pentru modernizari, zugravire, schimbare a mochetei si alte reparatii de intretinere ce trebuie facute pentru cladirile ce ies din garantie”, a mentionat Adrian Balasu, marketing&sales manager in cadrul Building Support Services (BSS).

Pentru o cladire cu tehnologizare medie, dupa 10-12 ani costurile initiale pentru executie sunt depasite. Totodata, managementul tehnic, cel legat de infrastructura si cel comercial ar trebui sa fie sub aceeasi coordonare, sunt de parere participantii la conferinta.

“Inca din faza de proiectare, cu un plus minor de investitie, o firma de facility management poate imbunatati aspectele utilitare ale cladirii, care sa duca la o mai usoara operare si sa salveze niste costuri ulterioare”, a explicat Renate Kremmer, director executiv in cadrul Drees&Sommer Romania.

Reprezentantul DTZ Echinox vede serviciile de administrare a activelor ca pe o oportunitate de maximizare a valorii proprietatii.