Conarg a inceput constructia a inca 200 de locuinte

PROIECTE / DEZVOLTARE

19.11.2009 - Curierul national
Conarg a inceput constructia a inca 200 de locuinte

Noul proiect este al treilea pentru companie

In urmatoarele 6 luni, dezvoltatorul vrea sa vanda 247 de apartamente

Conarg Real Estate a inceput constructia celui de-al treilea proiect rezidential din Bucuresti, care va cuprinde in prima faza 200 de locuinte, si intentioneaza sa vanda in urmatoarele sase luni cele 247 de apartamente nevandute din al doilea ansamblu din Capitala care totalizeaza 988 de unitati, potrivit Mediafax. "Am inceput prima faza a proiectului Quadra2, dar nu vindem locuinte inca, pentru ca vom aborda o alta strategie in acest caz, ridicam un pic constructia si apoi vrem sa vindem", a declarat, ieri, la o intalnire cu presa, Romeo Cazanescu, directorul general al Conarg Real Estate, parte a holdingului Conarg din Pitesti controlat de omul de afaceri Valentin Visoiu. Compania a anuntat in luna septembrie a anului trecut ca va investi 75 de milioane de euro in proiectul Quadra2, situat in zona Politehnica din Capitala, care va include 850 de apartamente si va fi dezvoltat pe un teren de aproape 20.500 de metri patrati. "Am schimbat putin proiectul", a spus Cazanescu, fara sa ofere detalii.

Rasarit de Soare, vandut in proportie de 75%

Conarg a finalizat in septembrie proiectul rezidential Rasarit de Soare, amplasat in zona Titan, care a fost vandut in proportie de 75%, primele locuinte fiind deja livrate cumparatorilor. Cazanescu spune ca restul locuintelor vor fi vandute in urmatoarele sase luni.
"Este posibil sa vindem restul locuintelor in urmatoarele sase luni pentru ca nu mai sunt alte livrari pe piata si avem un pret foarte bun. Practic, ne batem doar cu apartamentele vechi. Nu vrem sa mai scadem preturile, pentru ca mai jos de atat nu se poate", a precizat Cazanescu.
Preturile locuintelor pornesc de la 39.000 de euro plus TVA de 5% pentru o garsoniera cu suprafete intre 47 si 63 metri patrati. Un apartament cu doua camere costa minimum 60.000 de euro, unul de trei camere de la 80.000 de euro, iar pentru patru camere pretul porneste de la 98.000 de euro. Preturile nu includ TVA si nici costul locului de parcare, de 6.000 de euro suprateran si de 9.000 de euro subteran. "Majoritatea garsonierelor si apartamentelor cu doua camere se incadreaza in programul "Prima Casa". Semnam cel putin un contract pe zi de vanzare prin acest program, iar pana acum am vandut deja 40 de locuinte", a aratat Cazanescu.
Ansamblul cuprinde 1.124 locuri de parcare, din care doar 40% au fost vandute. Constructia proiectului a inceput in luna februarie a anului trecut, investitia alocata dezvoltarii fiind de 60 de milioane de euro.
"Mai putin de jumatate din bani au provenit de la Raiffeisen Bank, cu care am renegociat creditul si stam foarte confortabil. Nu ne-am acoperit inca costul constructiei din vanzari pentru ca am incasat doar avansuri de 5%, 25% pentru locuintele vandute. Daca incasam toti banii ne apropiem de suma investita", a spus Cazanescu.

- Conarg a mai dezvoltat in Bucuresti proiectul Quadra Place, care a fost deja vandut in totalitate.
- Conarg Real Estate este o firma cu capital romanesc, infiintata in anul 2006. Firma face parte din grupul Conarg din Pitesti, cu afaceri in domeniul imobiliar si cel al constructiilor. Grupul a obtinut in anul 2008 o cifra de afaceri de 94 milioane euro