Comunele din jurul Bucurestiului incep sa reprezinte o alternativa pentru dezvoltatorii imobiliari

TENDINTE , Imobiliare

09.11.2007 - Curierul National
Comunele din jurul Bucurestiului incep sa reprezinte o alternativa pentru dezvoltatorii imobiliari
Dezvoltatorii imobiliari se orienteaza catre constructia de ansambluri rezidentiale de blocuri in comunele limitrofe Bucurestiului datorita preturilor terenurilor care au avut o ascensiune semnificativa in ultimii ani, au declarat analistii imobiliari, citati de NewsIn. Orientarea dezvoltatorilor spre zonele limitrofe se va produce si din cauza numarului tot mai scazut al terenurilor cu suprafete mari din interiorul orasului. Potrivit analistilor, nu numai ca terenurile mari, pretabile pentru dezvoltarea unor ansambluri rezidentiale sunt in numar foarte mic, dar pretul celor care au mai ramas depaseste bugetul multor dezvoltatori. Acestia mai spun ca, tinând cont si de extinderea Capitalei prin proiectul Zona Metropolitana, preturile terenurilor din zonele limitrofe vor creste constant, mult mai rapid decât cele din interiorul orasului, unde preturile incep usor sa se echilibreze. "Pe segmentul tranzactiilor cu terenuri din apropierea Capitalei, investitiile au crescut, datorita randamentului ridicat oferit de acestea in ultimii 2-3 ani. Chiar daca de cele mai multe ori, cei care investesc in terenuri sunt nevoiti sa faca o serie intreaga de demersuri pentru dezvoltarea zonei, care implica investitii substantiale in urbanism, utilitati si chiar strazi, avantajele pe care le ofera aceste zone primeaza. Amintim pretul inca accesibil al terenurilor din aceste zone, suprafete disponibile foarte generoase care ii permit unui dezvoltator ca, pe lânga locuintele propriu-zise, sa amenajeze si spatii de relaxare si entertainment", a declarat Partner Manager al companiei imobiliare EuroMetropola, Monica Marin.

Laurentiu Matache