Cladirea Chrysler, cumparata de arabi

Imobiliare

10.07.2008 - Adevarul
Cladirea Chrysler, cumparata de arabi
Un fond suveran din Emiratele Arabe Unite a platit, potrivit unor surse, 800 milioane de dolari pentru 90% din cladirea newyorkeza

Dupa cladirea General Motors, turnul Chrysler devine al doilea simbol american care ajunge in proprietatea investitorilor din Orientul Mijlociu.
Cladirea zgarie-nori cu numarul 405 de pe Lexington Avenue, cea mai inalta cladire din lume pana in 1931, a fost achizitionata in urma cu doua zile de catre Abu Dhabi Investment Council (ADIC), de la un fond manageriat de Prudential Financial Inc., contra unei sume care nu a fost dezvlauita. Legea interzice fondului suveran de investitii al emiratului Abu Dhabi sa discute despre investitiile sale, a spus un oficial arab contactat de Bloomberg.

O persoana apropiata tranzactiei dezvaluia insa in urma cu o luna ca suma platita de ADIC pentru Chrysler s-ar putea ridica la 800 milioane de dolari.
Luna trecuta, un grup de investitori, printre care se numarau si fonduri suverane de investitii din Dubai si Kuwait, a platit 2,8 miliarde de dolari pentru cladirea General Motors, un alt simbol al New Yorkului. Abu Dhabi, Kuwaitul sau alte state din Golful Persic, care au acumulat averi considerabile din exporturile de petrol, profita acum de scaderea preturilor si investesc in proprietati imobiliare si companii de servicii financiare din toata lumea.
Arabii isi cheltuiesc petrodolarii in SUA
Numai in Statele Unite ale Americii, investitorii din Orientul Mijlociu au cheltuit de la inceputul anului si pana acum 1,8 miliarde de dolari pe proprietati comerciale, potrivit firmei de cercetare Real Capital Analytics Inc., din New York. "Noi le trimitem banii pentru a cumpara petrol, iar acesti bani se intorc pentru a ne cumpara activele", spune Dan Fasulo, un director de la Real Capital, citat de Bloomberg.

O investitie foarte profitabila

Turnul de 77 de etaje, in stil Art Deco, a fost conceput de arhitectul William Van Allen, pentru a gazdui corporatia Chrysler. Finalizata in 1930, cladirea cu o inaltime de 319 metri a fost cea mai inalta din lume, pana in 1931, cand a fost intrecuta de Empire State Building.

Alexandra Diaconu