Citylights Pipera trece la tarifarea in lei

COMPANII SI FIRME DE CONSTRUCTII

23.03.2009 - Standard

Alf Company, dezvoltatorul ansamblului rezidential Citylights Pipera, a anuntat ca de luna aceasta modul de tarifare la vanzarea apartamentelor s-a schimbat, trecand de la preturile exprimate in euro la cele in lei. Totodata, pana la sfarsitul lunii aprilie, proiectul afiseaza preturi promotionale de 266.263 de lei, cu TVA inclus, pentru o garsoniera, 386.281 de lei pentru un apartament cu doua camere si de 546.306 lei pentru cele cu trei camere. Aproximativ 95% din apartamentele disponibile se incadreaza in prevederile ordonantei privind aplicarea de TVA redus de 5%. Primul bloc, dintre cele patru cate va cuprinde proiectul de 144 de locuinte, va fi finalizat in aprilie, iar intregul ansamblu are ca termen de incheiere a lucrarilor luna decembrie a acestui an. De reducerea TVA a profitat si Impact, care a vandut in februarie noua apartamente, pentru care a fost aplicata o reducere de 5-8% la pretul de lista, pentru a se incadra in facilitatea de vanzare a lor cu un TVA redus de 5%, introdusa de Guvern ca masura anticriza. Si compania Metal House, care dezvolta proiectul Monaco Towers, format din 304 locuinte in cartierul Berceni, a redus pretul apartamentelor cu doua camere pana la nivelul de 380.000 de lei, astfel ca potentialii cumparatori persoane fizice sa plateasca TVA redus.