Chiriile pe retail din Capitala au scazut cu 30% in Q1

Retail

02.07.2009 - Curierul National
Chiriile pe retail din Capitala au scazut cu 30% in Q1

Chiriile "prime" retail au scazut in aproape toate regiunile din lume pe masura ce recesiunea globala afecteaza deciziile consumatorilor si vanzarile in retail, potrivit noului studiu de la CB Richard Ellis (CBRE), Global Retail MarketView.
"Bucurestiul se inscrie in aceeasi tendinta de scadere la nivel mondial a pietei de retail, chiriile pentru spatiile comerciale din Capitala inregistrand o scadere de 30% in Q1 2009 fata de aceeasi perioada a anului trecut", a  spus Luiza Moraru, Head of Retail, CBRE| Eurisko. "Situatia actuala din piata reprezinta un bun prilej pentru retaileri sa isi reevalueze reteaua de magazine si sa se focuseze pe locatiile de top, care le asigura un ritm constant al veniturilor", adauga aceasta.
Conform studiului, cererea pentru spatiile retail a scazut in marea majoritate a pietelor, pe masura ce consumatorii reduc cheltuielile, iar somajul continua sa creasca in multe tari.
"Pietele emergente sau in curs de dezvoltare au fost afectate cel mai puternic. Buenos Aires a inregistrat cel mai puternic declin in ceea ce priveste chiriile retail cu o scadere de 37%, urmat de Varsovia cu un declin de 33% si Washington DC cu un declin de 26%. In vreme ce o parte dintre piete au continuat sa inregistreze cresteri anuale ale chiriilor retail, in multe cazuri presiunea este una descendenta", se mai arata in studiu.
In ciuda declinului chiriilor cu 10%, New York ramane cea mai scumpa destinatie de retail, cu valori ale chiriilor totalizand 1.800 de dolari pe mp pe an. Chiriile retail din New York sunt aproape duble fata de cele din Hong Kong, care ocupa locul al doilea la nivel global cu chirii de pana la 975 de dolari pe mp pe an. Printr-o rasturnare interesanta de situatii, Moscova ocupa acum locul detinut de Tokyo anterior in cadrul acestui top, trecand pe locul al treilea de pe locul al patrulea. Ea este urmata de Paris si Tokyo, care intregesc topul celor mai scumpe cinci locatii retail.
Nick Axford, Head of EMEA Research and Consulting, CB Richard Ellis, a comentat: "Din cauza somajului in crestere si a scaderii puterii de cumparare a consumatorilor in cea mai mare parte a lumii, marea majoritate a pietelor imobiliare de retail se confrunta cu o cerere tot mai mica din partea retailerilor si cu o crestere a numarului de unitati vacante, fapt care afecteaza la randul lui chiriile",  a adaugat Axford.