Cele mai scumpe locuinte vechi sunt in zona Unirea, cele mai ieftine in Berceni

Imobiliare

08.10.2009 - Mediafax
Cele mai scumpe locuinte vechi sunt in zona Unirea, cele mai ieftine in Berceni

Cele mai scumpe locuinte vechi din Capitala, dupa pretul mediu de tranzactionare pe metrul patrat, sunt cele din zonele Unirea, Cotroceni si Victoria, potrivit unui studiu al MagazinulDeCase.ro, care nu a inclus cartierele Herastrau, Primaverii, Casin si Ferentari, cele mai ieftine sunt in Berceni.

Studiul a fost realizat in perioada 1 iulie - 30 septembrie si a analizat preturile finale, de vânzare, pentru un numar de 462 de apartamente, stoc vechi, tranzactionate in acest interval, se arata intr-un comunicat al site-ului imobiliar MagazinulDeCase.ro.

Preturile pe metrul patrat sunt raportate la valoarea totala a imobilelor, fara imbunatatiri, si calculate pentru suprafata utila.

Zonele din categoria rezidential exclusivista - Herastrau, Primaverii si Casin - nu au fost incluse din lipsa unui numar reprezentativ de tranzactii. In aceeasi situatie se regaseste si cartierul Ferentari.

In fruntea clasamentului, cele mai scumpe zone din Bucuresti sunt, in ordine, Unirii - 1.862 euro/mp, Cotroceni - 1.848 euro/mp si Victoriei - 1.820 euro/mp, in timp ce, cele mai accesibile, sunt Drumul Taberei - 1.083 euro/mp, Pantelimon - 1.034 euro/mp si Berceni - 1.011 euro/mp.

In lunile iulie-septembrie pretul mediu de tranzactionare pe metrul patrat, calculat la suprafata utila a apartamentului, a fost cuprins, in zonele centrale din Bucuresti, intre 1.311 si 1.524 euro, cel mai mic pret fiind inregistrat in zona Pache Protopescu, iar cel mai mare in zona Nerva Traian.

Autorii studiului au inclus au considerat zone centrale Nerva Traian, Dacia, Stirbei, Sala Palatului, Kogalniceanu, 1 Mai, 13 Septembrie, Mosilor si Pache Protopopescu.

Pentru categoria ultracentral - Unirea, Victoriei, Universitate, Magheru, cel mai mic pret mediu de tranzactionare a fost in zona Magheru, in timp ce maximul a fost atins in zona Unirii.

In cartiere, precum Tei, Iancului, Vitan, Stefan cel Mare, Colentina, Militari preturile medii pornesc de la 1.294 euro/mp.

"Realizarea studiului a fost posibila in conditiile in care dinamica tranzactiilor a inregistrat o crestere care a permis astfel stabilirea unui nivel mediu al preturilor in functie de zona. Dupa un an de la blocajul aparut in piata, astazi putem sa discutam efectiv despre preturi, având si un numar semnificativ de tranzactii. In acelasi timp putem sa analizam si unde ne situam fata de maximul pietei atins la sfârsitul anului 2007, sau ca nivel fata de pietele din regiune", a declarat, in comunicat, director general la MagazinulDeCase.ro, Matei Malos.

In cadrul studiului au fost incluse doar apartamente din stocul vechi, nemobiliate si fara imbunatatiri. In cazul comparatiilor de preturi intre stoc vechi si cel nou trebuie avut in vedere modul diferit de calcul al preturilor. Pentru locuintele noi in majoritatea cazurilor, preturile sunt calculate pentru suprafata construita, inclusiv spatii utile comune, in timp ce preturile pentru stocul vechi se calculeaza pentru suprafata utila.

In studiu au fost incluse 462 de unitati locative, tranzactionate intre particulari, baza minima de studiu pentru fiecare zona fiind de 12 unitati locative. In studiu au fost eliminate apartamentele de la primul si ultimul etaj, fiind luate in considerare doar apartamente de confort I si II.

MagazinulDeCase.ro este un serviciu online de promovare a ofertelor provenite direct de la proprietari, in baza unui pret fix, fara comision.