CB Richard Ellis cumpara divizia de investitii a ING pentru 940 mil. dolari

Imobiliare

16.02.2011 - Capital
CB Richard Ellis cumpara divizia de investitii a ING pentru 940 mil. dolari

Grupul CB Richard Ellis (CBRE) a anuntat definitivarea intelegerii cu privire la achizitia pachetului majoritar de actiuni in cadrul ING Real Estate Investment Management (ING REIM), divizia de investitii a grupului olandez ING, pentru suma de 940 mil. dolari cash.

Ambele companii sunt prezente in Romania. CB Richard Ellis prin divizia sa de consultanta imobiliara, iar ING REIM detine pe piata romaneasca centrul comercial Felicia din Iasi, cumparat in octombrie 2007 pentru 40 mil. euro. Grupul financiar olandez a mai fost prezent pe piata locala si prin divizia sa de dezvoltare imobiliara, ING Development, inchisa in ianuarie 2010.

„Combinarea operatiunilor ING REIM cu cele ale CB Richard Ellis, ne va permite sa intrunim cerintele investitorilor institutionali din pietele globale cu un spectru complet de programe investitionale si strategii“, a declarat Brett White, CEO-ul CBRE.

Portofoliul de proprietati administrat de ING REIM a fost evaluat la sfarsitul anului trecut la circa 59,8 mld. dolari,  din care 29,5 mld. dolari in Europa, 5,1 mld. euro in Asia, 19,4 mld. dolari in companii listate si 5,8 mld. dolari in fonduri de investitii globale.

La finalizarea tranzactiei, estimata pentru a doua parte a acestui an, proprietatile ING vor intra in administrarea CB Richard Ellis Global Investment Management, a carui portofoliu cuprinde in prezent proprietati evaluate la 37,6 mld. dolari.

CB Richard Ellis a incheiat anul trecut cu 500 mil. dolari bani cash.